Atacul de la Săpoca a fost filmat. Pintea: “Nu se putea întâmpla într-un minut”

19 Aug 2019
Atacul de la Săpoca a fost filmat. Pintea: “Nu se putea întâmpla într-un minut”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că nu crede că atacul de la spitalul Săpoca s-a petrecut într-un minut și că imaginile surprinse de camerele de supraveghere vor lămuri lucrurile, potrivit Știrile PRO TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că nu a văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, acestea fiind deja la Parchet, dar acestea vor lămuri ceea ce s-a întâmplat în cele două saloane în noaptea de sâmbătă spre duminică.

“Când am ajuns eu aici nu mai erau (n.r. - imaginile), erau deja duse la Parchet, nu le-am văzut, dar cred că asta va lămuri foarte mult legat de timpul în care s-a petrecut totul, dar daţi-mi voie să cred, sau cel puţin logica îmi spune, după ce am văzut şi locul faptei, că într-un minut nu se putea întâmpla asta”, a declarat Pintea, prezentă la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.

Sorina Pintea precizează că, în declaraţiile personalului medical al instituţiei, sunt mai multe inadvertenţe, personalul susținând că “ușile erau deschise”, dar nu au auzit nimic, scrie Agerpres.

“Există şi câteva lucruri pe care personal şi cei din comisie nu ne putem explica, probabil că ancheta va explica exact ce s-a întâmplat referitor la timp, faptul că nu a auzit nimeni, deşi uşile erau deschise la saloane, pentru că noaptea se face rondul şi se supraveghează pacienţii. Logica îmi spune că nu se putea întâmpla aşa ceva, având în vedere că la 15 metri este biroul asistentei. La un moment dat, unul dintre saloane are o uşă batantă, am întrebat: ‘nu aţi auzit când a intrat printre uşi cu stativul?’ Mi-au spus că uşile sunt deschise. Dacă sunt deschise, nu s-a auzit când oamenii ăia au fost loviţi?”, a mai declarat Sorina Pintea.

Referitor la prezența stativului de perfuzii în salonul bărbatului care se afla în sevraj etilic, Pintea a precizat i s-a dat o explicație.

“Mi s-a dat o explicaţie, pentru că a doua zi dimineaţa urma să se facă tratament perfuzabil. Asta a fost singura explicaţie, care nu e o explicaţie referitoare la prezenţa în salon a stativului de perfuzii cu care atacatorul i-a lovit pe ceilalţi pacienţi. Eu nu m-am lămurit pentru că orice administrare se consemnează în foaia de observaţie, în foaia de observaţie nu era consemnat. Am verificat condicile de farmacie într-adevăr medicamentul a fost ridicat, dar eu personal nu am certitudinea că a fost administrat sau nu. Asistenta medicală spune că a administrat tratamentul, el exista prescris în foaie, dar...”, a mai spus ministrul Sănătății.

Cinci persoane au decedat şi alte opt sunt rănite după ce un pacient în vârstă de 38 de ani, intrat în sevraj etilic, a lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul din Săpoca, cu un stativ de perfuzii, 13 pacienţi din două saloane.

UPDATE

Ministerul Sănătăţii a transmis luni că două victime ale atacului de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, dintre cele aduse în unităţi medicale din Bucureşti, se află în stare gravă, informează AGERPRES.

Două femei se află la Spitalul Universitar, ambele în Secţia de Terapie Intensivă. Pacienta operată duminică este intubată, sedată postoperator, într-o stare destul de gravă. Cealaltă nu a necesitat încă intervenţie chirurgicală, e staţionară şi este supravegheată, informează Ministerul Sănătăţii.

La Spitalul Sfântul Pantelimon sunt internaţi un bărbat de 74 ani, operat tot duminică, care este intubat, în comă profundă, în stare gravă, dar şi o femeie de 60 de ani, în stare stabilă, staţionară, sub supraveghere.

Anterior, ministerul a precizat că alţi doi pacienţi victime ale atacului de la Săpoca, aflaţi la Spitalul Bagdasar din Bucureşti, ar putea fi operaţi luni.

"Stare stabilă în continuare a celor trei pacienţi. Bărbatul va intra azi în operaţie, e posibil şi una dintre femei", a precizat sursa citată.

Potrivit ministerului, la Spitalul Floreasca mai este internat un pacient intubat a cărui stare de sănătate este staţionară.

Cea de-a noua victimă a atacului, o femeie de 88 de ani, aflată tot la Floreasca, a murit în urma unui stop cardiac în noaptea de duminică spre luni. Bătrâna era imobilizată la pat de mai multe luni.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră