Vremea urâtă din aceste zile, mană cerească pentru agricultori

11 Mar 2016 | scris de Sorin Anghel
Vremea urâtă din aceste zile, mană cerească pentru agricultori

În aceste zile, precipitaţiile sunt abundente în majoritatea regiunilor ţării. Dacă la deal şi la câmpie plouă, în munţi s-a aşternut un nou strat de zăpadă, astfel că sezonul de schi se mai prelungeşte cu câteva săptămâni.


Pentru agricultori, ploile din aceste zile reprezintă o adevărată mană cerească. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile vor fi marcate de o scădere constantă în zilele următoare, urmând a ajunge până la valori normale perioadei. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 3 şi 15°C, la nivelul întregii ţări. Temperatura minimă a aerului se va încadra între -6 şi 7°C, pe întreg teritoriul agricol al ţării. Sub aspect pluviometric, precipitaţiile prognozate vor fi predominant sub formă de ploi, însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului pe aproape întreg teritoriul agricol, iar în sudul ţării vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate din punct de vedere agricol. Totodată, local în nord-estul ţării se vor putea înregistra precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare). Izolat, vor fi posibile condiţii de ceaţă.


În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură ale ţării. Pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, local în sud-vestul şi centrul Transilvaniei, izolat în nordul Munteniei, centrul, sudul şi sud-estul Dobrogei, se vor înregistra deficite moderate de umiditate în sol. Ploile care nu vor înceta să cadă până după jumătatea săptămânii viitoare vor putea duce la situaţia în care deficitul de apă din sol, apărut după seceta de anul trecut şi "dezvoltat" după temperaturile de primăvară din lunile de iarnă, să dispară din aproape toată ţară.


În condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile de vegetaţie ale culturilor de toamnă vor fi în general normale în cea mai mare parte a ţării şi mai lente în zonele agricole din centrul şi nordul ţării.
În funcţie de data semănatului şi agrotehnica aplicată, culturile de orz şi grâu de toamnă îşi vor continua în bune condiţii fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire (35-100%), precum şi începutul alungirii paiului (10-30%). Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine în general medie şi bună, respectiv medie şi slabă în culturile întârziate fenologic. Sub aspect fenologic, răpiţa va parcurge dezvoltarea aparatului foliar (9-16 frunze) în toate bazinele de cultură, precum şi local alungirea tulpinii şi apariţia inflorescenţelor în sud-estul ţării, starea de vegetaţie a plantelor fiind pe ansamblu bună şi medie.


Seminţoasele se vor afla în stadiul de repaus vegetativ în majoritatea plantaţiilor, iar la sâmburoase se va continua umflarea mugurilor de rod, înmugurirea şi izolat înflorirea la soiurile timpurii (cais, piersic). În cea mai mare parte a podgoriilor, la viîa de vie se va înregistra faza de „plâns”, iar în nordul şi centrul ţării se va continuă repausul vegetativ.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră