Membrii de sindicat din transportul feroviar au luat hotărârea să intre în grevă japoneză de marți până joi, pentru că discuțiile cu reprezentanții ministerului Transporturilor nu au ajuns la un rezultat concret.
Liderii organizațiilor sindicale din domeniul feroviar speră ca noua rundă de negocieri ce va fi purtată miercuri la ministerul Transporturilor să aducă soluții concrete pentru cererile angajaților SNCFR, în caz contrar putându-se ajunge la proteste spontane.
De asemenea, sindicaliștii avertizează că, în cazul în care cererile nu le vor fi soluționate, va fi declanșată greva generală începând din 1 octombrie.
Angajații din SNCFR solicită semnarea contractului colectiv de munca pâna cel târziu pe 30 septembrie, creșterea salariilor cu cel puțin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016 și o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu legat direct și explicit de siguranta națională.