”Stînga europeană ar trebui să înceteze să se mai facă de rîs în privința Rusiei. Discursul bizar al unui oficial francez, care enumeră paranoic calamități în timp ce îl critică pe Trump numindu-l „trădător”, nu face decît să amîne inevitabilul” arată o analiză tăioasă a siteului Responsible Statecraft, publicație a think-tankului american Quincy Institute for Responsible Statecraft.
”Pe parcursul Războiului Rece, personalități și mișcări progresiste din Europa și SUA erau acuzate în mod regulat că sunt, în cel mai bun caz, naive în privința amenințării sovietice, iar în cel mai rău caz, agenți sovietici și potențiali colaboratori. Acest lucru era însoțit de un ritm constant de paranoia oficial alimentată despre pericolul sovietic. Cînd Războiul Rece s-a încheiat și Uniunea Sovietică s-a deschis, am fost uimiți să descoperim nu doar cît de slabă era de fapt Uniunea Sovietică și armata sa, ci și că liderii sovietici fuseseră la fel de speriați de noi pe cît eram noi de ei.
Astăzi, prea mulți din stînga folosesc aceleași tactici pentru a denunța administrația Trump și pe susținătorii europeni ai unei păci de compromis în Ucraina. Există suficiente motive pentru a-l critica pe Trump și numeroase modalități de a face acest lucru; dar pentru oricine își amintește Războiul Rece, limbajul „trădării”, „colaborării” și „capitulării” nu ar trebui să fie printre ele. Și, cu siguranță, criticii din stînga ar trebui să poată recunoaște că unele dintre aceste guverne europene falimentare politic și intelectual generează paranoia pentru a recîștiga sprijinul public?
Reprezentativ pentru această abordare, exprimată de un politician de centru-dreapta, dar larg și aprobator distribuit de centru-stînga, este discursul senatorului francez Claude Malhuret din 4 martie. Și este un rezumat perfect al ceea ce establishment-ul european numește „dezbaterea” despre războiul din Ucraina.
Malhuret l-a descris pe Trump ca pe un „trădător” care „capitulează în fața lui Putin”, ajutat de „colaboratori ai lui Putin” din Europa. El a spus că Trump și-a arătat „trădarea” și a făcut „un alt pas spre infamie” prin oprirea ajutorului militar american pentru Ucraina. O săptămînă mai tîrziu, pe 11 martie, Trump a reluat ajutorul pentru Ucraina, reușind între timp, prin această presiune, să convingă guvernul ucrainean să se alăture SUA în a solicita un armistițiu de 30 de zile în Ucraina – o solicitare întîmpinată cu o respingere furioasă din partea durilor ruși și cu mare prudență din partea lui Putin.
Pînă în prezent, cel puțin, nu există dovezi că administrația Trump va forța Ucraina să renunțe la mai mult teritoriu decît teritoriile pe care le-a pierdut deja și pe care nu le poate recuceri. De asemenea, nu există dovezi că va presa Ucraina să se dezarmeze – deși ar putea exista anumite limite ale armelor pe care SUA și NATO le vor furniza Ucrainei. Cît despre independența Ucrainei și drumul său spre Vest, administrația Trump susține viitoarea aderare a Ucrainei la UE, iar guvernul rus a acceptat public „dreptul suveran” al Ucrainei la aceasta.
Așadar, această mișcare a lui Trump nu a fost „capitulare”, ci un pas brut, dar eficient, pe calea către o pace de compromis.
Malhuret a spus că „noi [adică europenii] eram în război cu un dictator [adică Putin]. Acum luptăm împotriva unui dictator susținut de un trădător [adică Trump].” De fapt, întreaga abordare a Occidentului față de războiul din Ucraina de la început a fost tocmai că nu am „luptat” împotriva Rusiei. Nu Trump, ci Biden și fiecare alt lider NATO au declarat public și în mod repetat că nu vor trimite trupele lor să lupte în Ucraina. În schimb, am furnizat arme și bani. Ucrainenii, nu francezii sau britanicii, sunt cei care au luptat și au murit.
Discursul lui Malhuret este structurat în jurul afirmației că „înfrîngerea Ucrainei ar fi înfrîngerea Europei”. De aici, el construiește o întreagă demonologie medievală, un ”Malleus Maleficarum” (”Ciocanul vrăjitoarelor”, celebru tratat de vrăjitorie n.n.) al consecințelor îngrozitoare, inclusiv că „Sudul Global nu va mai respecta Europa și va decide în schimb să ne calce în picioare”. Din această afirmație bizară trebuie să presupunem că Malhuret se opune doar sferelor de influență rusești. Cînd vine vorba de Franța în Africa, el trăiește clar încă în anii 1970.
În această viziune, Trump plănuiește să predea nu doar Ucraina, ci întregul est al Europei Rusiei, în conformitate cu presupusa dorință a lui Putin de a „pune capăt ordinii stabilite de SUA și aliații săi acum 80 de ani”. Desigur, acea ordine a acceptat – pentru că nu putea face altceva – faptul că, în urma victoriei asupra Germaniei naziste, armata sovietică ocupase întregul est și centru al Europei și impusese propria „ordine” acolo.
Această „ordine” s-a încheiat cînd Războiul Rece s-a terminat acum 35 de ani. Astăzi, nimic de acest fel nu este nici pe departe posibil pentru Rusia, cu atît mai puțin să fie discutat între Trump și Putin. Pentru ca acest lucru să se întîmple, Polonia va „capitula” și ea? Va dispărea armata poloneză în mod miraculos? L-a întîlnit vreodată Malhuret pe un polonez?
În mod bizar, dar la fel de tipic pentru cei cu mentalitatea lui, Malhuret reușește, în același discurs, să combine o pretinsă credință că Rusia este atît de puternică încît este pe punctul de a domina întregul centru și est al Europei cu o credință că Rusia este atît de slabă încît nu doar că nu este nevoie de un acord de pace în Ucraina, ci că Rusia este pe punctul de a se prăbuși și că ajutorul continuu al UE pentru Ucraina va fi suficient pentru a produce o victorie ucraineană.
„Contrar propagandei Kremlinului, Rusia este într-o stare proastă. În trei ani, așa-zisa a doua cea mai mare armată din lume a reușit să smulgă doar firimituri dintr-o țară de trei ori mai puțin populată”, a spus el. „Ratele dobînzilor la 25%, colapsul rezervelor valutare și de aur, colapsul demografic arată că este la marginea prăpastiei.”
Dacă este așa, cum propune Malhuret să justifice față de alegătorii francezi și europeni creșterile uriașe ale cheltuielilor militare pe care le solicită și care sunt presupus necesare pentru a rezista unei amenințări militare ruse extrem de periculoase la adresa UE?
Dar dacă oameni ca Malhuret cred cu adevărat că Europa trebuie să susțină Ucraina pînă la moarte pentru a evita o înfrîngere catastrofală pentru sine, atunci logic ar trebui să pledeze public pentru trimiterea de trupe europene să lupte cu Rusia. Dar acest lucru nu îndrăznesc să-l facă, dat fiind opoziția puternică a majorităților din fiecare țară europeană importantă.
În loc de alarmism isteric și demonizarea vocilor alternative, Europa are nevoie de o dezbatere calmă, sobră și bazată pe dovezi despre pacea în Ucraina și propria securitate. O astfel de dezbatere ar recunoaște anumite fapte de bază: că nu poate exista o garanție absolută a securității pentru Ucraina în afara înfrîngerii totale a Rusiei, ceea ce pur și simplu nu este posibil. Mai mult, că forțele europene de menținere a păcii pentru Ucraina nu sunt o parte posibilă a unui acord de pace, ci o rețetă pentru amînarea la nesfîrșit, și că, în timp ce UE poate și ar trebui să continue să susțină Ucraina în timp ce procesul de pace continuă, blocarea unui acord și continuarea războiului fără sprijinul SUA ar însemna o catastrofă pentru Ucraina.
În cele din urmă, dat fiind că Rusia a acceptat oficial principiul aderării Ucrainei la UE, sarcina și datoria Europei nu este să facă promisiuni militare pe care de fapt nu le poate îndeplini, ci să facă tot posibilul pentru a reconstrui Ucraina și a o aduce în UE.
Dacă aceste fapte sunt recunoscute, UE și Marea Britanie pot începe să gîndească serios și realist despre cum pot contribui la pacea ucraineană și la propria lor securitate viitoare”.
