Miercuri, 4 noiembrie, ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman a avut o întâlnire cu ministrul român al Transporturilor, Lucian Bode. Ambasadei SUA la București i s-a adus ulterior la cunoștință că ministrul Bode este infectat cu noul coronavirus, SARS-CoV-2.
Ministrul fusese testat, iar rezultatul a sosit: pozitiv.
Conform normelor în vigoare, ambasadorul nu a fost considerat caz de contact direct, precizează Ambasada SUA la București, într-un comunicat remis redacției.
Ambasadorul nu prezintă simptome specifice COVID-19, starea sănătății sale este una bună, iar duminică seară a primit rezultat negativ la testul pentru prezența coronavirusului.
Ambasadorul Zuckerman le mulțumește tuturor celor care i-au transmis gânduri bune în ultimele zile și le dorește, la rândul său, Mmnistrului Bode, ministrului Virgil Popescu și tuturor celor care au fost afectați de acest virus însănătoșire grabnică, se mai arată în comunicatul Ambasadei SUA la București.