Ungaria instaurează din nou starea de urgență și a impus o stingere începând de marți, la miezul nopții, pentru a face față creșterii cazurilor de Covid-19 care amenință să provoace supraaglomerarea spitalelor, spune premierul Viktor Orban, citat de RTBF.
„A sosit momentul să luăm măsuri suplimentare, astfel încât să putem păstra capacitatea de funcționare a spitalelor și să protejăm viețile persoanelor în vârstă”, a spus Orban într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
„O stare de urgență care să permită guvernului să conducă țara prin decret va intra în vigoare la miezul nopții”, a adăugat premierul.
„Trebuie să punem deoparte dezbaterile politice, avem nevoie de acțiuni rapide și măsuri luate din timp”, a spus el, adăugând că altfel spitalele ar putea atinge punctul de saturație la mijlocul lunii decembrie.
Orban a spus că va cere parlamentului să voteze această stare de urgență pentru o perioadă de 90 de zile și să instituie stingerea care se va aplica de la miezul nopții până la 5 dimineața.
Ungaria a înregistrat marți un număr record de 84 de decese din cauza Covid-19, ajungând la un total de 1.973 de decese.
Conform datelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), Ungaria s-a clasat pe locul trei în Europa marți privind numărul deceselor la milionul de locuitori, după Cehia și Belgia.