"Valeri Ivanovici Kuzmin este desemnat în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România", se arată în decretul prezidențial, citat de agenția TASS.
Valeri Kuzmin este fost ambasador al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, numit în această funcţie printr-un decret prezidenţial din data de 27 iulie 2007.
Kuzmin s-a născut în 24 iunie 1953, la Moscova. În 1975, Kuzmin a absolvit Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale MGIMO din Moscova.
În 1998, a absolvit cursurile de studii în diplomaţie din cadrul Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, este cercetător în istorie, şi-a desfăşurat activitatea în diverse structuri ale aparatului de conducere al MAE al fostei URSS şi al Federaţiei Ruse, şi-a desfăşurat activitatea ca diplomat în Libia, în perioada 1975-1980, în Tunisia, în perioada 1985-1990, iar în intervalul 1993-1994, a fost şeful adjunct al Departamentului pentru Africa şi Extremul Orient din cadrul MAE rus.
În perioada 1994-1998, Kuzmin a fost adjunctul directorului Departamentului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord din cadrul MAE al Federaţiei Ruse, în perioada 1998-2003 – ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Sudan, în perioada mai-octombrie 2003 – ambasador excepţional în cadrul în MAE al Federaţiei Ruse, din luna octombrie 2003 a fost director adjunct în MAE rus, iar din 2004 – director al Departamentului pentru relaţiile cu subiecţii Federaţiei Ruse, Parlamentul şi orgnizaţiile civice şi politice ale MAE al Rusiei.
Kuzmin are rangul diplomatic de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse, acordat printr-un decret prezidenţial semnat de preşedintele rus pe data de 17 noiembrie 2009, i-a fost acordată medalia „Pentru eroism în muncă”, cunoaşte limbile engleză, franceză şi arabă. Este căsătorit şi are doi copii, un fiu şi o fiică, potrivit viperson.ru.