Alocațiile copiilor vor crește anual, din 2020

21 Sep 2019
Alocațiile copiilor vor crește anual, din 2020

Din 2020, alocațiile de stat pentru copii vor crește în același ritm cu rata medie a inflației, conform unor modificări la Legea alocațiilor, care urmează să fie votate decisiv în Camera Deputaților, informează avocatnet.ro.

Este vorba despre de o majorare a cuantumului alocației cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei. Măsura ar urma să se aplice începând cu 1 ianuarie.

Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii este pe punctul de a primi votul decisiv în Camera Deputaților, după ce acesta a primit raportul favorabil de la Comisia pentru muncă și protecție socială.

La acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 3 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.

De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă. În privința ratei anuale a inflației, aceasta este calculată și publicată de către Institutul Național de Statistică.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră