Este vorba de o audiere în calitate de martori cu privire la un proiect de lege despre care, susțin procurorii de la DNA, ar fi fost rezultatul traficului de influență făcut de Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerţ şi Industriei. Mihail Vlasov a fost trimis în judecată de procurorii DNA în acest dosar în iunie 2015, fiind acuzat că în februarie 2013 i-a cerut unui deputat să promoveze un proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, potrivit Digi 24.
Dosarul s-a judecat din iulie 2015 la Curtea de Apel Bucureşti, iar sentinţa a fost dată după nouă termene de judecată şi două amânări de pronunţare. Proiectul de act normativ era intitulat "Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului", iar iniţiatori au fost deputaţii Aurel Vainer, Mircea Grosaru, Florin Iordache, Alina Gorghiu, Attila Marko şi senatorul Klarik Laslo-Attila.