UPDATE. Profesorul unversitar acuzat de crimă a fost reținut. Cităm din comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti:
„La data de 08.03.2016, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor împotriva inculpatului P. D., în vârstă de 55 de ani, şi reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent au rezultat următoarele :
În noaptea de 26/27 iunie 1998, în timp ce se afla în locuinţa victimei F. M.-G. (în vârstă de 30 de ani), situată în mun. Bucureşti, sector 3, inculpatul P. D. a agresat-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un corp dur, cu o intensitate deosebită, cauzându-i în această modalitate leziuni grave (multiple fracturi la nivelul capului), care i-au determinat decesul - victima a fost descoperită, în stare de putrefacţie, în seara zilei de 29 iunie 1998.
Agresiunea a fost comisă în contextul degradării relaţiei dintre inculpat şi victimă, ca urmare a manifestărilor excesive de gelozie ale inculpatului, acesta devenind extrem de posesiv (o urmărea pe victimă la locurile de muncă, pe stradă, o aştepta perioade lungi de timp pe holul blocului, o suna în mod frecvent cu scopul de a verifica unde este şi la ce oră ajunge acasă etc.), între victimă şi inculpat existând o viziune diferită asupra relaţiei”.
Un profesor universitar a fost ridicat de Poliție, fiind suspectat de comiterea unei crime în 1998. Victima este o profesoară de limba chineză care îi era colegă și iubită, la momentul respectiv. La această oră, la sediul Poliţiei Capitalei este audiat un cadru universitar. Profesorul este considerat principalul suspect în cazul morţi Mihaelei Fulga. Femeia a fost ucisă în anul 1998 şi, de atunci, cazul a rămas cu autor necunoscut.
Crima comisă în 1998 a șocat întreaga Românie la vremea respectivă
Femeia a murit în urma unor lovituri cu un corp dur și a fost găsită după mai multe zile, în stare de putrefacție.Potrivit anchetatorilor, motivul crimei ar fi fost gelozia. Cercetările în acest caz au fost făcute de Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Din primele informaţii furnizate de anchetatori, la această oră, la sediul Poliţiei Capitalei este audiat un cadru universitar. Profesorul Dan Păcurariu este considerat principalul suspect în cazul morţiiMihaelei Fulga. Fosta profesoară a fost ucisă în anul 1998, într-un apartament situat într-un bloc de pe Bulevardul Liviu Rebreanu. De atunci, cazul a rămas cu autor necunoscut.
Dl. Prof. Dan Păcurariu, la lansarea romanului „Destinule, să te vedem ce poți!”
SURSĂ VIDEO: YOUTUBE