UPDATE 10:50 - Comisarul șef Dogaru Tudorel, șef Poliția Municipală Constanța, a declarat pentru ziuaconstanta.ro că au descoperite trei genți, în care erau haine.
"A fost o alarmă falsă, dar mai bine să o tratăm cu toată prudența și să desfășurăm misiunea conform procedurilor", a spus Dogaru.
Cel care a descopeprit unul dintre geamantane este un controlor, care a anunțat de urgență organele competente printr-un apel la 112.
Potrivit comisarului șef, un bagaj se afla la Linia 1, iar celelalte două au fost găsite la toaleta publică din pasajul de trecere.
.........................................
Echipaje de la Jandarmerie, Poliție și Pompieri sunt în alertă, după ce au primit un apel de urgență care a anunțat că în gara din Constanța ar fi amplasată o bombă. Potrivit ziuaconstanta.ro, este vorba despre un colet suspect care s-ar afla într-un tren de călători staționat în gară.
Zona a fost împrejmuită și evacuată, pirotehniștii urmând să verifice dacă pachetul suspect este sau nu periculos.
Articol în curs de actualizare