După ce ministrul de Interne austriac Gerhard Karner a sugerat sâmbătă relaxarea blocajului Schengen al Austriei față de România și Bulgaria, el a aruncat luni mingea în curtea Bruxelles-ul. Austria a pus „condiții clare”, acum e rândul „comisiei europene” și abia atunci va fi de acord cu „Air Schengen” adica desființarea frontierelor pentru traficul aerian. Reacția de la Bruxelles a fost de „satisfacție”, scrie Kronen Zeitung
„Ideea este că avem nevoie de progrese în domeniul protecției frontierelor externe ale UE”, a subliniat Karner în Ö1 „Morgenjournal”. Mai exact, el cere Comisiei să tripleze numărul polițiștilor de frontieră. Banii pentru infrastructura de protecție a frontierelor trebuie să provină de la Comisia UE. Sunt necesare upgrade-uri tehnice, în special la granițele bulgaro-turce și româno-sârbe.
Karner solicită un control mai puternic al frontierelor terestre,
Karner solicită, de asemenea, un control sporit la frontierele terestre și acceptarea solicitanților de azil de către România și Bulgaria, în special de afgani și sirieni.
Karner a justificat cererea de controale permanente la frontierele terestre cu o „problemă cu contrabandiştii”. Din puțin peste 50.000 de cereri de azil din Austria, sub 150 de migranți au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de Interne.
Condițiile din Austria pe scurt:
- Desfășurarea Frontex în Bulgaria sa se tripleze. Banii pentru infrastructura de protecție a frontierelor trebuie să provină de la Comisia UE.
- Creșterea controalelor la frontieră între Bulgaria și România și între Ungaria și România.
- Trimiterea de consultanți în controlul documentelor din Austria către aeroporturile din capitalele București și Sofia.
- Acceptarea solicitanților de azil de către România și Bulgaria, în special de afgani și sirieni.
Un purtător de cuvânt al Comisiei UE a declarat luni că sunt mulțumiți că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. Protecția frontierelor externe ale UE este „esențială”, dar Comisia UE se menține fundamental la evaluarea sa conform căreia România și Bulgaria îndeplinesc condițiile pentru aderarea la Schengen.
Ministrul de Interne al României nu este surprins
Pentru ministrul de Interne al României Cătălin Predoiu, anunţul lui Karner „nu este o surpriză, ne aşteptam. Principala semnificație politică este că Austria și-a schimbat poziția. De acum înainte trecem în domeniul discuțiilor tehnice". El speră să se ia o decizie și să se ajungă la un compromis în acest an.
Karner discută despre viitorul Schengen în Slovenia
Karner călătorește luni în Slovenia pentru a discuta despre viitorul Schengen în cadrul unei întâlniri cu miniștrii de interne ai așa-numitului „Forum de la Salzburg”. La 8 decembrie a anului precedent, Austria a blocat extinderea sistemului Schengen fără frontiere pentru a include România și Bulgaria, justificând acest lucru prin numărul mare de solicitanți de azil.
Olanda s-a opus, de asemenea, aderării Bulgariei la Schengen.
Pe lângă Austria, Bulgaria și România, membrii forumului includ și Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia. Sunt reprezentate și statele din Balcanii de Vest și Republica Moldova.