Absolvenţii clasei a VIII-a află în ce liceu vor învăţa. Rezultatele repartizării, pe edu.ro

12 Iul 2019 | scris de A.V.
Absolvenţii clasei a VIII-a află în ce liceu vor învăţa. Rezultatele repartizării, pe edu.ro

Cei peste 146.000 de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională află, vineri, în ce liceu vor învăţa din clasa a IX-a, după prima etapă a repatizării computerizate, scrie News.ro.

Rezultatele au fost publicate pe site-ul edu.ro.

În perioada 31 iulie - 1 august vor fi repartizaţi elevii care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în termen sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior primei etape.

Potrivit calendarului repartizării computerizate la liceu, în 12 iulie vor fi afişate rezultate candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat.

Unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti.

Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

În perioada 15 - 18 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea depune dosarele de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care au fost repartizaţi.

În perioada 19-23 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat.

A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în zilele de 31 iulie şi 1 august. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră