O hotărâre adoptată miercuri de Guvern prevede acordarea a 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la evaluarea națională pentru clasa a VIII-a, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat 2016.
Anul acesta, 86 de absolvenți de clasa a XII-a au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, iar 253 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.