Şi maine, în zona geograficã a ţãrii noastre presiunea atmosfeicã va fi ridicatã atât în straturile joase ale atmosferei cât şi în cele înalte. Astfel, condiţiile atmosferice nu vor fi favorabile pentru formarea sistemelor norase de scarã mare şi cu potenţial precipitabil semnificativ şi, în consecinţã, la scara întregii ţãri vremea va fi predominant frumoasã. În cursul dupã-amizeii, atunci când încãlzirea în straturile joase ale atmosferei, datoratã insolaţiei, va fi maximã, se va produce o uşoarã instabilizare a coloanei de aer, dar mişcãrile descendente ale aerului, determinate de distribuţia presiunii atmosferice, vor înpiedica eliberarea acestei instabilitãţi.
În zonele de munte, acolo unde încãlzirea pantelor montane orientate spre Soare va face ca instabilitatea aerului sã fie puţin mai ridicatã, dupã-amiaza şi seara vor lua naştere nori cu dezvoltare verticalã relativ mare dar cu extindere orizontalã redusã din care, pe arii restrânse, vor cãdea averse, însoţite de descãrcãri electrice.
În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu scurte intensificãri doar acolo unde vor apãrea averse. Deoarece gradul de acoperire a cerului cu nori va fi redus, iar dinspre sud-vest va pãtrunde aer din ce în ce mai cald, temperaturile vor continua sã creascã uşor, iar vremea va deveni caldã. Maximele se vor încadra între 23...24 de grade pe litoral şi 29...30 de grade, local, în zonele de câmpie şi podiş. Minimele, din noaptea de luni spre marţi, vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai scãzute, spre 5 grade, în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor fi condiţii de ceaţã.