Ultimele cercetări din Marea Britanie au relevat că moliile joacă un rol crucial în polenizarea florei britanice, relatează RADOR.
Potrivit ultimului studiu efectuat, polenizarea din timpul nopţii, realizată de molii, este mult mai amplă şi complexă decât cea care implică agenţi polenizatori de zi, precum albinele şi fluturii.
De asemenea, moliile ajută la polenizarea unor specii de plante şi arbori care nu sunt vizitate de obicei de „colegii” lor din timpul zilei. Numărul moliilor este în declin accelerat, subliniază cercetătorii.