NASA: Cum ar fi viaţa pe cele 7 planete nou descoperite? (Video)

24 Feb 2017 | scris de Gabriela Antoniu
NASA: Cum ar fi viaţa pe cele 7 planete nou descoperite? (Video)

NASA a anunţat miercuri descoperirea unui sistem solar, compus din 7 exoplanete, aflat la 40 de ani lumină de Pământ. Cele 7 planete orbitează în jurul unei stele, Trappist 1, de dimensiuni mici și cu o temperatură scăzută.

Dar cum ar fi dacă am locui pe una dintre cele şapte exoplanete ? Am avea parte în permanenţă de o lumină asemănătoare celei de pe Terra la asfinţitul soarelui, relatează RFI. Adică o lumină portocalie-roşiatică, blândă şi extrem de romantică, după standardele pământeşti, evident… Apoi, dacă am privi pe cer, am vedea din când în când un corp ceresc cam de două ori mai mare decât satelitul natural al Pământului.

 

Problema e că cele şapte planete se rotesc foarte aproape de Soarele lor, ceea ce le expune unor riscuri destul de mari. De exemplu, eventualele furtuni solare le-ar putea afecta atmosfera (dacă au aşa ceva), iar radiaţiile ar putea distruge orice formă de viaţă (evident, dacă există viaţă pe cele şapte corpuri cereşti).

 

Planetele nu au noapte şi zi

Cercetătorii cred că pe cele şapte planete descoperite nu există noapte şi zi, ca pe Pământ, întrucât ele stau în permanenţă cu faţa către Soarele lor, în timp ce orbitează în jurul lui, ceea ce înseamnă că pe o jumătate de planetă este tot timpul zi, iar pe cealaltă faţă a corpului ceresc este întotdeauna noapte (aşa cum de pe Pământ nu putem vedea niciodată faţa întunecată a Lunii). Asta ar însemna că pe jumătatea cu faţa spre Soare va fi mereu cald, în timp ce pe partea neluminată va fi mereu extrem de frig.

De asemenea, cercetătorii NASA presupun că toate pe suprafața tuturor celor șapte planete s-ar putea găsi apă sub formă lichidă, și că trei dintre ele sunt în zona în care în mod tradițional viața ar putea fi posibilă.

Etapa următoare în studierea acestui sistem solar, deja demarată, este identificarea  oxigenului și a metanului, a căror concentrație poate oferi noi informații despre ceea ce se petrece la suprafața planetelor.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră