Întâlnirea cu extratereştrii va aduce sfârşitul civilizaţiei umane?

14 Mar 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Întâlnirea cu extratereştrii va aduce sfârşitul civilizaţiei umane?

Prognoza. Oamenii de ştiinţă estimează că în 4-6 miliarde de ani Soarele va colapsa , exploziile vor înghiţi planetele din jur şi va avea loc sfârşitul acestui sistem planetar. Vor reusi oamenii să găsescă o soluţie de a evada în alt colţ de Univers pentru a asigura supravieţuirea speciei?

Coincidenţă sau nu , dar tot în acest interval astronomii prevăd că galaxia în care ne aflam, Calea Lactee, se va ciocni de galaxia Andromedei, aflată în vecinătate. Calculul direcţiilor de deplasare al celor doua galaxii arată că peste 4-6 miliarde de ani ele vor intra in coliziune.Asta înseamnă că omul trebuie să găsească o soluţie care să însemne identificarea unui Nou Pamânt în altă galaxie. Dar poate pleca de aici?

 

Contact. Începand cu anii 60 în SUA a fost demarat programul SETI, o încercare de găsire în cosmos a unor semnale provenind de la civilizaţii extratereste. Până acum, niciun rezultat. Lucrurile trebuie privite şi astfel:poate că extratereştrii ne vor gasi ei pe noi. Dar i-ar interesa contactul cu o civilizaţie,totuşi, primitivă+?
Carl Sagan îsi imaginează urmatoarea variantă:dacă la o distanţă de 200 de ani lumină există o civilizaţie avansată, n-ar fi avut timp până acum sa ajunga la noi. Şi orice civilizaţie de acest gen ar începe să exploreze propriul sistem stelar iar găsirea şi exploatarea unor planete adecvate propriului sistem de viaţă necesita timp şi resurse. Tot Sagan spune că e aproape imposibil ca două civilizaţii galactice ar putea avea acelaşi nivel de dezvoltare. Întotdeauna una dintre ele, adică vizitatorii(ei au tehnologia care să le permită să calatorească în Univers), ar fi cu mult superioară celeilate.Să presupunem că o civilizaţie extraterestră care ar avea un milion de ani avans faţă de noi ar ajunge pe Pamânt.Evident că tehnologia lor ar fi net superioara faţa de cea a noastră. Ar fi agresivi faţă de civilizaţia umană? Sagan spune ca nu. Raţionamentul lui este că o civilizaţie care a supravieţuit un milion de ani a învatat să traiască cu ea însăşi şi cu Universul. Şi că nu va avea intenţii ostile faţă de civilizaţia umana. E un raţionament corect?

 

Contact ucigător Stephen Hawking spune că încercarea de a intra în contact cu o civilizaţie extraterestră este o idee proastă şi ar putea reprezenta sfarşitul civilizaţiei umane.El dă exemplul descoperirii Americii şi unde indigenii au dispărut aproape în totalitate. De altfel “spiritul paşnic” nu caracterizează Universul unde catastrofele cosmice modeleaza un sistem unde distrugerea pare a fi o lege inexorabilă. Hawking crede că ar trebui să încetam să mai căutam alte civilizaţii, să speram ca nu vom fi descoperiţi şi sa încercam să găsim soluţii de a găsi alte planete ospitaliere, planete pe care ar urma să le colonizăm.


Următorul om.Altă ipoteză ,destul de în vogă, este cea a “următorului om”,în condiţiile în care actuala civilizaţie se va autodistruge(sau va fi distrusă de o catastrofă cosmică) si noul ciclu va duce la apariţia unei forme de viaţă inteligenta.Dar ipoteza pare improbabilă, nu in sensul ca civilizaţia actuală nu se poate autodistruge-e conflictuală şi parţial iraţionala- ci pentru că apariţia vieţii reprezintă un cumul de condiţii în aparenţă greu de realizat iar inteligenta pare a fi un fenomen extrem de rar in Univers. Apariţia vieţii pe Pământ, proces încă neexplicat în totalitate,a fost un fenomen unic şi ,din câte ştim până acum,nu s-a mai repetat ân altă parte.


Unde plecăm?Ramânem acasă. Poate că Universul e altfel alcătuit, în imensitaea lui greu de înîeles de mintea umană, că eventualele forme de viaţă inteligente nu pot comunica între ele. Alte variante vehiculate, spun că inteligenţa,în orice parte de univers s-ar afla, duce mereu la distrugere şi nu apucă niciodată să facă pasul decisiv de a călători către stele. Şi de ce n-ar fi Pămantul o panetă destinată doar speciei umane iar celălat univers doar o lume pe care n-o vom cunoaşte niciodată.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră