Real Madrid îl transferă pe Mbappe pentru 180 de milioane de euro

25 Iul 2017 | scris de Radu Popescu
Real Madrid îl transferă pe Mbappe pentru 180 de milioane de euro

Real Madrid a ajuns la un acord de principiu cu AS Monaco privind transferul atacantului Kylian Mbappe la clubul spaniol pentru suma de 180 milioane euro, care îl va transforma pe francez în cel mai scump jucător din istoria fotbalului, relatează Marca,scrie agerpres.ro.

 

Conform, sursei citate, Real Madrid va plăti 150 sau 160 milioane euro la transfer, plus alte 30 sau 20 milioane ca bonus în funcție de obiectivele stabilite în contract. Cel mai scump transfer din lume este cel al francezului Paul Pogba de la Juventus la Manchester United pentru 105 milioane euro în vara lui 2016.

Mbappe, 18 ani, va semna un contract pe 6 ani și va primi un salariu net de 6 milioane euro anual, dar transferul trebuie să primească undă verde și de la antrenorul Zinedine Zidane. Tehnicianul francez va avea dificila misiune să împartă minutele de joc între Cristiano, Bale, Benzema și Mbappe. Există însă și posibilitatea ca Mbappe să joace sub formă de împrumut încă un an la Monaco. În cele două sezoane petrecute la clubul monegasc, Mpabbe a disputat 58 de meciuri și a marcat 27 de goluri în toate competițiile.

Real Madrid a strâns deja 110 milioane euro în această vară din transferurile lui Morata (Chelsea) și Danilo (Manchester City).

Alte stiri din Sport

Ultima oră