A surprins pe toată lumea absenţa croatului Rakitic din lotul Barcelonei pentru meciul cu Villareal. Speculaţiile nu au întârziat să apară şi deja se vorbeşte de plecarea jucătorului, chiar în perioada de iarnă a transferurilor europene.
Cel mai frecvent apare numele clubului Manchester City acolo unde Guardiola şi-a exprimat nu o dată aprecierea pentru jucătorul Barcelonei. Pe de altă parte şi alte cluburi sunt interesate de transferul jucătorului-Manchester United şi Juventus, de pildă.
Totuşi nu e clar ce se întâmplă ce cel care ,totuşi, a fost un jucător de bază al Barcelonei în ultimele două sezoane. Presa spaniolă sugerează că e o modalitate prin care clubul îl presează pe jucător să semnze prelungirea contractului-negocierile au intrat în impas.
Dar mai poate fi şi o altă explicaţie:lipsa de tact a lui Luis Enrique. De aici un conflict latent cu jucătorul croat şi care a explodat acum.
De altfel,antrenorul Barcelonei este cunoscut pentru caracterul său impulsiv şi e de reamintit episodul în care voia să-l scoată din poziţia de titular pe Messi -a fost la un pas să fie demis.
Enrique nu se prea pricepe să gestioneze relaţiile cu jucătorii-a intrat în conflict cu Totti la Roma-şi probabil că avem aceiaşi poveste şi în cazul lui Rakitic. Şi cum Barcelona trece printr-o perioadă mai tulbure chiar că ar fi nevoie de jucătorul croat.