Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat spectaculos în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, miercuri, după o revenire senzațională în sfertul de finală cu ucraineanca Elina Svitolina, câștigat cu 3-6, 7-6 (6), 6-0,scrie agerpres.ro.
"Nu ştiu cum am revenit, a fost greu, a jucat bine şi puternic. Am fost un pic norocoasă, mai ales la ultimul punct al actului secund. Sunt fericită că am revenit şi că sunt în semifinale la Roland Garros.
Am fost puternică, am câştigat pentru că am sperat până la final. Am avut parte şi de sprijinul tribunei. Vă mulţumesc!
Mă simt bine, un pic obosită, dar sunt pregătită. Vreau să intru pe teren mâine şi să fiu fericită, să câştig mâine şi să joc, din nou, o finală aici". a declarat Halep la finalul partidei cu Svitolina.
Halep, a treia favorită, a revenit de la 1-5 în setul secund, a salvat o minge de meci în tie break și a dominat clar setul decisiv, reușind să ajungă în a doua ei semifinală la Internaționalele Franței, după cea din 2014, an în care a pierdut finala cu Maria Șarapova. Halep bifează a patra sa semifinală de Grand Slam, celelalte două fiind la Wimbledon (2014) și US Open (2015).
Halep (25 ani) a început catastrofal meciul și s-a trezit condusă cu 5-0, după ce a ratat câteva oportunități de a intra în meci. Simona a avut un reviriment pe finalul setului, a câștigat trei ghemuri la rând, dar în cele din urmă Svitolina (22 ani, 6 WTA) a încheiat setul cu 6-3.
În actul secund, lucrurile au avut o desfășurare similară, cu Svitolina la comandă și Simona Halep chinuindu-se să facă față, iar scorul a ajuns repede la 5-1 pentru ucraineancă, care a luat trei ghemuri la zero. La acest scor, când nimeni nu o mai credea, poate nici chiar Simona, românca a reușit un ghem la zero (2-5), apoi a prins curaj, a realizat câteva lovituri remarcabile, ajutată și de șansă și a făcut și un break (3-5), și-a fructificat serviciul (4-5), a câștigat din nou pe serviciul adversarei, restabilind egalitatea (5-5), pentru ca apoi să treacă la conducere (6-5), după cinci ghemuri la rând. Halep a ratat nu mai puțin de patru mingi de set la acest scor, iar Svitolina a împins meciul în tie break. Jocul a fost în continuare pe muchie de cuțit, Svitolina a avut 4-2, dar constănțeanca a reușit trei puncte consecutive și a condus cu 5-4. Svitolina a realizat și ea două puncte la rând (5-6), având minge de meci, dar Simona a rezistat și a întors scorul, câștigând tie break-ul cu 8-6.
În decisiv, Halep a dovedit că are un plus la capitolul moral, iar Svitolina a greșit tot mai mult, astfel că Simona a făcut ghem după ghem, câștigând net, cu 6-0, încheind apoteotic, cu un as.
În cele două ore și 6 minute de joc, Halep a reușit 2 ași, a comis 3 duble greșeli, a avut 26 de mingi direct câștigătoare și a făcut 27 de erori neforțate. Svitolina a avut un as, 2 duble greșeli, a contabilizat 36 de winners, dar și 45 de erori neforțate.
Halep, care a pierdut primul său set la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros, o conduce acum pe Svitolina cu 2-1 la meciurile directe: Halep s-a impus cu 6-1, 6-1 în 2013, la Sofia, iar Svitolina a învins-o recent, în finala turneului de la Roma, cu 4-6, 7-5, 6-1, profitând de accidentarea româncei la gleznă.
Simona Halep, care anul trecut s-a oprit în optimi, și-a asigurat acum 530.000 euro și 780 de puncte WTA.
În penultimul act la Roland Garros, Halep o va înfrunta pe numărul trei mondial, Karolina Pliskova (Cehia), pe care o conduce cu 5-1 în meciurile directe. Prima confruntare a avut loc în 2006, la junioare, într-un turneu din Belgia, când Simona s-a impus cu 7-5, 6-4. În 2015, Halep câștiga cu 6-4, 7-6 (4) în finală la Dubai, iar apoi se impunea și în optimi la Indian Wells, cu 6-4, 6-4. Anul trecut, Simona învingea cu 6-4, 7-5 în sferturi la Sydney, după care Pliskova se impunea în Cupa Davis, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, ultimul duel, disputat anul trecut, la Montreal, încheindu-se tot cu victoria româncei, 6-3, 6-3, în optimi. De remarcat că toate meciurile au avut loc pe hard.