Românca Simona Halep a revenit pe locul 4 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicității luni, grație unui salt de patru poziții datorat titlului cucerit sâmbătă la Madrid,scrie agerpres.ro.
Angelique Kerber este din nou numărul unu mondial, urmată de americanca Serena Williams și de Karolina Pliskova (Cehia). Halep se află la 805 puncte de Pliskova și are un avans de peste 700 de puncte față de următoarea clasată, Dominika Cibulkova (Slovacia).
Irina Begu continuă coborârea în ierarhie și a ajuns pe 44 după ce a pierdut opt poziții, Monica Niculescu a urcat trei trepte și e pe 48, iar Sorana Cîrstea a reușit un salt spectaculos de 16 locuri, până pe 67.
La dublu, Monica Niculescu se menține pe 24, Raluca Olaru a urcat trei locuri și este pe 54, iar Simona Halep a reușit un salt remarcabil de 43 de locuri, ajungând pe 71, cea mai bună clasare din cariera sa la dublu.
Halep a reuși să intre și în top 10, pe locul 8, în clasamentul WTA Race to Singapore, pentru Turneul Campioanelor.
Clasamentul WTA la simplu
1 (2). Angelique Kerber (Germania) 7.035 puncte
2 (1). Serena Williams (SUA) 6.110
3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 6.010
4 (8). Simona Halep 5.205
5 (5). Dominika Cibulkova (Slovacia) 4.480
6 (6). Johanna Konta (Marea Britanie) 4.330
7 (4). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 4.287
8 (9). Svetlana Kuznețova (Rusia) 4.260
9 (7). Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.195
10 (11). Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.915
........................................................................
44 (36). Irina-Camelia Begu 1.172
48 (51). Monica Niculescu 1.110
67 (83). Sorana Cîrstea 915
106 (105). Ana Bogdan 533
118 (121). Patricia Maria Țig 450
225 (223). Irina Bara 233
256 (250). Alexandra Cadanțu 194
291 (292). Cristina Dinu 155
298 (323). Elena-Gabriela Ruse 148 etc.