Fostul tenisman Ilie Năstase a postat, vineri, în pagina sa oficială de Facebook, un mesaj în care îşi cere scuze şi explică afirmaţiile pe care le-a făcut la întâlnirea de Fed Cup de la Mamaia şi comportamentul pe care l-a avut, care a fost comentat pe reţelele de socializare şi nu numai, în întreaga lume.
Năstase consideră că s-a exagerat "din toate părţile" ceea ce s-a întâmplat şi menţionează că o stimează pe Serena Williams, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile.
Redăm mai jos textul integral al postării lui Ilie Năstase, cu precizarea că mesajul este postat şi în limba engleză.
"În ultimele zile, numele meu și situația neplăcută creată la meciul România – Anglia din cadrul Fed Cup în urma declarațiilor mele au fost prezente în presa națională și internațională. Nu doresc să contest reacțiile negative pe care le-am primit, dar aș vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă.
Aveam 5 ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viața mea, și pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reușit să fac ceva ce nu mi-am dorit și nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine.
Zilele trecute au fost dificile. Declarațiile mele din cadrul meciului Fed Cup au stârnit, pe bună dreptate, controverse și supărare în cadrul publicului, al presei și, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi încerca să apăr cuvintele, dar vă asigur că în spatele lor se afla doar dorința mea de a apăra interesele echipei României și ale tenisului românesc.
Ceea ce s-a întâmplat la Constanța a fost exagerat de către toate părțile. Totusi, Joanna Konta nu avea dreptul să vorbească cu arbitrul de scaun, asta putea să facă doar căpitanul echipei. I-am cerut, în mod civilizat, câteva explicații, iar el m-a trimis în tribună, unde mi s-a ridicat calitatea de căpitan al echipei României. După acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu înțeleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat și în cadrul cărui punct al regulamentului.
Același lucru s-a întâmplat și cu subiectul despre Serena: a fost exagerat de către presă. O stimez pe Serena și o respect. Este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile și știu câtă muncă este în spatele acestor rezultate. La conferința de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serenea este însărcinată. Eu atunci am aflat pentru prima dată acest lucru, iar reacția mea a fost spontană.
Știu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele – nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situației. Dar viața mea rămâne dedicată tenisului și publicului său și vă rog să acceptați, atât cât se poate, scuzele mele.
Cu respect,
Ilie Năstase"
În apărarea lui Ilie Năstase a sărit fostul tenisman Ion Ţiriac, care a afirmat că Ilie Năstase poate fi acuzat de orice, numai că ar fi rasist şi xenofob, nu.
"Sunt foarte mulţi xenofobi şi paranoici în jurul nostru şi în lumea asta. Ce a spus Năstase despre Serena? Că o să nască un copil. Cel mai bun prieten al lui Ilie, Noah, a făcut un comentariu: «Sunt alături de tine». Pe Năstase poţi să-l acuzi de orice, dar nu că e rasist sau xenofob. Xenofobi sunt cei care au scos acest lucru din context şi l-au mutat în altă parte. Năstase a făcut clinici cu Arthur Ashe pentru albi, negri, verzi, galbeni şi toate culorile. Noi am trăit mereu împreună cu alte naţiuni, de pe diferite continente. Nu am făcut niciodată diferenţa asta. Scoaterea din context a acestei probleme este o ruşine pentru cei care au făcut-o", a spus Ţiriac, potrivit digisport.ro.
Serena Williams a reacţionat la comentariile făcute de fostul campion Ilie Năstase privind culoarea viitorului copil pe care îl aşteaptă jucătoarea americană de tenis, relatează Associated Press.
"Sunt dezamăgită să ştiu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase fac asemenea comentarii rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut", a scris luni, pe Instagram, Serena Williams. Ea este de coloare, iar logodnicul său, cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, este alb.
Williams s-a referit şi la "comentariile sexiste" la adresa colegelor sale din tenis făcute de Ilie Năstase, respectiv jucătoarea britanică Johanna Konta şi căpitanul echipei Marii Britanii, Anne Keothavong, dar şi a arbitrului partidei de Fed Cup cu România, din acest weekend de la Mamaia. În urma incidentelor, Ilie Năstase a fost suspendat, iar ITF a declanşat o anchetă.
"Multumesc Federaţiei Internaţionale de Tenis pentru atenţia acordată faptelor din acest caz. Îi asigur de întregul meu sprijin", a afirmat Serena Williams.
Ea a adăugat: "Am spus-o odată şi o voi spune din nou că omenirea a ajuns departe, dar încă mai are multe de făcut. Da, am dărâmat multe bariere, dar mai sunt multe de îndepărtat. Ceea ce s-a întâmplat sau orice altceva nu mă va împiedica să-mi revărs dragostea, lumina şi optimismul în orice voi face şi de aceea voi continua să iau atitudine pentru ceea este corect".