Halep, al doilea meci câştigat în acest an.Merge mai departe la Sankt Petersburg

01 Feb 2017 | scris de Radu Popescu
Halep, al doilea meci câştigat în acest an.Merge mai departe la Sankt Petersburg

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii totale de 710.900 dolari, după ce a învins-o pe croata Ana Konjuh cu 6-4, 7-6 (2),scrie agerpres.ro.

Halep (26 ani, numărul patru mondial), intrată direct în optimile de finală ale competiției, s-a impus într-o oră și 37 de minute în fața unei jucătoare de 19 ani, care ocupă locul 39 mondial și care a trecut în primul tur de Monica Niculescu în trei seturi, cu 1-6, 6-3, 6-2.

Simona Halep, care avea o singură victorie în trei meciuri jucate anul acesta, a început rău meciul, pierzând pe propriul serviciu ghemul inaugural. Românca și-a revenit apoi și a luat trei ghemuri la rând (3-1), dar Konjuh a echilibrat disputa (3-3). Halep a condus totuși ostilitățile și a luat serviciul la zero de două ori, iar la 5-4 a încheiat setul cu un break ''alb'', în 40 de minute.

Setul secund a fost mult mai echilibrat, cele două jucătoare reușind să se departajeze doar în tiebreak. Halep a început bine (1-0), dar apoi a pierdut trei jocuri la rând (1-3). A recuperat pasivul prin alte trei ghemuri consecutive (4-3) și a obligat-o pe Konjuh să lupte mereu pentru egalare. Halep a ratat trei mingi de meci la 5-4 și una la 6-5, dar s-a impus clar în tiebreak, cu 7-2. 

Fiecare jucătoare a reușit câte 3 ași, Halep a făcut 2 duble greșeli, Konjuh 5, croata a dominat la capitolul winners (34-23), dar a comis mai multe erori neforțate (30, față de 15 Halep).

Halep și-a asigurat 20.350 dolari și 100 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi cu învingătoarea dintre rusoaicele Natalia Vihlianțeva și Daria Kasatkina, cap de serie numărul opt.

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră