Simona Halep:Fiecare turneu de Grand Slam are ceva special

08 Dec 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Simona Halep:Fiecare turneu de Grand Slam are ceva special

Simona Halep, nr. 4 mondial al tenisului feminin, a pregătit noul sezon mai bine decât anul trecut și speră că va fi ocolită de probleme medicale la primul turneu al anului 2017 la care va participa, la Shenzen, în China,scrie agerpres.ro.

''Simona Halep s-a antrenat joi la sala de tenis de la Izvorani alături de antrenorii Darren Cahill, Daniel Dobre, jucătorii Alexandra Cadanțu și Vasile Antonescu. Simona a făcut echipă rând pe rând cu Cadanțu, Antonescu și a jucat apoi împotriva celor doi. Cea mai bună jucătoare română se va mai antrena o săptămână la București înainte de a pleca pentru un alt stagiu de pregătire în Australia.
''Am avut o perioadă foarte lungă de pregătire și foarte intensă. Mă simt bine și sunt sănătoasă, ceea ce e cel mai important lucru, dar mai am o săptămână acasă și apoi o să plec. A fost distractiv la antrenament, încercăm să facem toate antrenamentele mai amuzante ca să nu ne plictisim. Munca nu este ușoară dacă o faci încruntată, așa că am învățat să fiu mai relaxată și mai veselă. Darren e o fire mai relaxată, e australian și toți sunt așa. Încerc și eu să fac același lucru, să fiu mai relaxată din punct de vedere mental, pentru că și jocul îmi merge mai bine atunci. Împreună facem scheme de joc, facem jocuri pe teren, dar luăm totul în serios.Avem un respect reciproc, eu cred în el, el crede în mine și este cel mai important lucru. Nu ne-am certat niciodată, am ascultat mereu ceea ce spune, dar și el ascultă punctul meu de vedere. El este diferit, are o mentalitate diferită, dar mă înțeleg foarte bine și cu Dobre, iar eu sunt 100% produs românesc de când am început tenisul și până acum. Încerc doar să învăț cât mai multe chestii de la antrenori străini'', a declarat Simona Halep.


Jucătoarea din Constanța a adăugat că pentru prima oară va începe antrenamentele la căldură mai devreme decât de obicei și speră să joace cât mai bine la primul turneu, cel de la Shenzen: ''Sunt bine și am putut să mă antrenez 100%, sper să fiu la fel de bine și când încep turneele. Aștept să merg la pregătire, e prima oară când fac acest lucru, să plec mai devreme de acasă, să merg la căldură, să mă antrenez și sper să meargă mai bine decât anul trecut, să învăț mai multe ca să fiu mai solidă mental la anul. Trebuie să văd cum mă adaptez la turnee. Nu o să fie ușor. Întotdeauna primul turneu al anului este greu, ca să intri din nou în ritm. Sunt pregătită, mai bine ca anul trecut, și am încredere''.


Australianul Darren Cahill este considerat de media internațională ca unul dintre posibilii succesori ai lui Boris Becker în staff-ul lui Novak Djokovic, nr. 2 ATP, dar Halep este convinsă că australianul va rămâne în staff-ul ei: ''Nu am treabă cu Djokovic, cu niciun alt sportiv, relația noastră este foarte bună, este solidă și cu dl Dobre, am o echipă foarte bună și cu siguranță voi merge în continuare la fel''.
Halep a considerat că a jucat cel mai bun tenis al ei din 2016 la turneul de la Madrid, iar cel mai bun meci reușit a fost în fața australiencei Samantha Stosur: ''Multe meciuri au fost frumoase, dar pentru mine turneul de la Madrid a fost foarte bun din punct de vedere tactic, tehnic. La ceea ce am jucat eu în acea săptămână, cred că toate meciurile de acolo au fost bune, dar cel mai bun a fost cu Stosur''.


Nr. 4 mondial are o preferință pentru Roland Garros când vine vorba de Grand Slam-uri, turneu pe care l-a câștigat la junioare și a cărui finală de senioare a jucat-o în 2014: ''Îmi place Roland Garros, pentru că am câștigat la juniori, dar toate sunt speciale și fiecare turneu de Grand Slam în parte are ceva special. Eu sper și îmi doresc lucrul acesta, pentru asta muncesc, dar nu știu când se va întâmpla și dacă se va întâmpla".

Alte stiri din Sport

Ultima oră