Fostul gimnast maghiar Szilveszter Csollany, dublu medaliat olimpic, a murit luni, la vârsta de 51 de ani, din cauza Covid-19, au anunţat autorităţile sportive.
Fostul sportiv s-a îmbolnăvit de coronavirus la începutul lunii decembrie şi fusese internat la Budapesta în stare gravă, având nevoie de asistenţă respiratorie.
Szilveszter Csollany, care a distribuit mai multe postări antivaccin pe pagina sa de Facebook, nu a vrut să fie vaccinat împotriva Covid.
Dar a trebuit să se vaccineze cu doza unică Janssen „din cauza muncii sale cu copiii”, a anunţat tabloidul Blikk la începutul lunii ianuarie. A fost, însă, cu puţin timp înainte să se îmbolnăvească şi nu a reuşit să dezvolte un nivel suficient de anticorpi, potrivit aceleiaşi surse.
Campion european în 1998, a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta în 1996, înainte de a câştiga aurul la Sydney în 2000, de fiecare dată la inele. După ce s-a retras în 2003, a devenit antrenor şi a lucrat pentru un mic club din Austria.