S-a stins, la 85 de ani, Mircea Pascu, unul dintre ultimii Domni ai fotbalului românesc. A fost vicepreședinte și președintele Federației Române de Fotbal, chiar pe perioada Coppa del Mondo 90, președinte la Jiul Petroșani și la marele Corvinul făurit de Mircea Lucescu. A fost membru pe viața FIFA și UEFA, anunță jurnalistul sportiv Daniel Nanu în pagina sa de Facebook.
"O veste foarte tristă pentru sportul românesc: Mircea Pascu, unul dintre cei mai mari conducători din istoria sportului din România, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani. Fost conducător al FRF, Mircea Pascu a fost foarte implicat şi în viaţa tenisului românesc, din postura de antrenor de tenis, în condiţiile în care tenisul a fost chiar specializarea sa în cadrul facultăţii, dar mai ales din postura de sfătuitor, fiind unul dintre cei mai apreciaţi consilieri ai Federaţiei Române de Tenis, un nume important în istoria acestui sport. Federaţia Română de Tenis este alături de rudele şi prietenii care trec prin momente grele şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate", anunţă Federaţia Română de Tenis pe site-ul său oficial.
De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a transmis condoleanţe familiei. "Înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Pascu. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi", informează site-ul FRF.
Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător al cluburilor de fotbal Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, UFC Rapid Bucureşti şi Politehnica Timişoara, scrie agerpres.ro.
El a fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între februarie 1990 şi august 1990. Mircea Pascu a pierdut alegerile pentru preşedinţia FRF în august 1990 în faţa lui Mircea Sandu.
De asemenea, Pascu a deţinut de-a lungul carierei sale mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale precum membru al Comisiei fair-play a UEFA, membru al Comisiei de organizare a competiţiilor europene sau membru în Comisia de protocol a FIFA.
”29 mai 1985 va ramâne o dată neagră în istoria fotbalului. Finala Cupei Campionilor dintre Liverpool și Juventus a primit titulatura de Tragedia de pe Heysel. În acea noapte a groazei, 39 de fani italieni au murit sub violența creată de huliganii englezi. Margaret Thatcher, premierul britanic de atunci, a propus, într-o reuniune de urgență, suspendarea cupelor europene! Mircea Pascu era membru al comisiei intercluburi UEFA. „Vedeți-vă dumneavoastră de fanii englezi, de fotbal ne ocupăm noi!”, a spus atunci recentul dispărut. Și vorbea cu Doamna de Fier, nu cu pitici gen Tony Blair sau Magic Johnson ăsta, actualul, sau cum il cheamă”, scrie Daniel Nanu pe Facebook.