Plângerea înaintată de PSG către UEFA prin care reclamă arbitrajul din meciul cu Barcelona a înrăutăţit şi mai mult relaţiile dintre cele două cluburi, scrie cotidianul catalan sport.es.
De pildă, PSG nu a privit niciodată cu ochi buni faptul că Quatar Sport Investment,companie ce deţine clubul din Paris, este unul din sponsorii clubului catalan.
Pe de altă parte clubul francez a fost extrem de nemulţumit de faptul că Barcelona a încercat sî-i transfere pe Thiago Silva şi Marquinos,doi jucători de bază-francezii au privit încercările catalanilor ca fiind intenţii ostile din partea acestora. Pe de altă parte şi Barcelona a fost deranjată de încercările PSG de a-l convinge pe Neymar să vină la Paris.
Mai mult se zvoneşte că formaţia catalană este extrem de interesată de Verrati iar întâlnirea întâmplătoare de acum două zile dintre Messi şi italian la Disneyland-argentinianul venise în parcul de distracţii cu familia-a alimentat şi mai mult controversele.
Cert este că relaţiile dintre cele două cluburi se află într-o tensiune mocnită iar eliminarea francezilor după acel neverosimil 6-1 de pe Camp Nou arată că PSG trece cu greu peste această nouă umilinţă-Barcelona i-a eliminat de patru ori pe francezi din liga campionilor.