Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a apreciat că răspândirea virusului Zika, transmis prin înțepătura țânțarului Aedes aegypti, constituie o urgență globală de sănătate publică întrucât poate fi corelată cu creșterea numărului de nou-născuți cu malformații congenitale înregistrați în Brazilia în ultima vreme, transmite Reuters.
La finalul unei reuniuni a comitetului de urgență, directorul general al OMS, Margaret Chan, a declarat presei că este nevoie de un răspuns coordonat la nivel mondial pentru această problemă, dar a afirmat că nu este necesară impunerea unor restricții comerciale sau de călătorie.
Reuniunea a fost convocată după ce, săptămâna trecută, OMS a apreciat că virusul Zika are o ''propagare explozivă'' și că ar putea infecta un număr de trei până la patru milioane de persoane pe continentul American în cursul acestui an.