Ministerul de Externe, precizări pentru românii care vor să meargă în Ungaria: Cei cu simptome COVID-19 nu vor putea intra în Ungaria/ Românii trebuie să stea în carantină până au două teste COVID negative

12 Iul 2020 | scris de A.V.
Ministerul de Externe, precizări pentru românii care vor să meargă în Ungaria: Cei cu simptome COVID-19 nu vor putea intra în Ungaria/ Românii trebuie să stea în carantină până au două teste COVID negative

Românii care merg în Ungaria vor fi obligați, începând de miercuri, să intre în carantină pe care o pot părăsi doar după două teste COVID negative, efectuate la interval de 48 de ore. Acelorași reguli vor fi supuși și bulgarii, portughezii, suedezii și britanicii.

Ungaria a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru a preveni răspândirea coronavirusului de tip nou, în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, a anunţat duminică şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează Reuters şi Magyar Hirlap, preluate de Agerpres.

Conform noilor reguli, cetăţenii unguri care revin din ţări de risc crescut, considerate aparţinând zonelor „galbenă” şi „roşie”, vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină, a explicat Gergely Gulyas.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări „galbene”, în timp ce intrarea cetăţenilor străini venind din ţări „roşii” va fi interzisă.

Din categoria „roşie” fac parte în acest moment Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, în categoria „galbenă” se înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia şi România. Tot aici intră şi Marea Britanie. Cei care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină, pe care o pot părăsi doar după două teste negative efectuate la interval de 48 de ore.

Comunicatul MAE 

Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul zilei de duminică autoritățile ungare au anunţat noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei, măsuri care vor intra în vigoare miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 00.00.
Condițiile de intrare vizează clasificarea statelor de proveniență a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde – fără restricții, zona galbenă – cu restricții şi zona roșie – nu este permisă intrarea.
Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene. În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziții:
– la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria;
– în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare.
Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
Totodată, MAE precizează că autoritățile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră.
Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliției ungare.
Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții:
• durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
• persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19, pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în țara de destinație, eventual de tranzit.
Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 – Consulatul General al României la Szeged și 0036 30 6357181 – Consulatul General al României la Gyula.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51934 , http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro și http://www.mae.ro/.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră