La Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii, Târgu Mureş, coordonată de conf. dr. Horaţiu Suciu, transplantul cardiac a devenit o certitudine: pentru pacienţi transplantaţi, pentru pacienţi care aşteaptă să fie transplantaţi, pentru medicina românească. Dar transplantul nu se poate face la nesfârşit cu mâinile goale, doar cu „orgoliu” profesional, în sensul cel mai bun al cuvântului. El mai are nevoie şi de o decontare realistă a cheltuielilor şi, mai ales, de asigurarea medicaţiei eficiente, necesare atât pacienţilor transplantaţi, cât şi celorlalţi cardiaci.
De la începutul anului şi până de curând aţi realizat şase intervenţii de transplant de cord. Cum se simt pacienţii?
Ei sunt bine: doi au fost externaţi, doi sunt în curs de externare şi doi sunt în terapie intensivă pentru îngrijiri specifice.
Domnule doctor, câte ore durează o asemenea intervenţie chirurgicală?
Aproximativ cinci ore. Dar, după părerea mea, transplantul de cord este mai mult decât o intervenţie chirurgicală. Este o coordonare perfectă între mai multe echipe, inclusiv cu cea de prelevare. Coordonarea este extrem de importantă, pentru că de ea depinde foarte mult calitatea cordului ce urmează a fi sau nu transplantat. Avem mai multe centre de prelevare de organe, Oradea, Timişoara, Iaşiul, detaşându-se în privinţa numărului intervenţiilor realizate. Dar am prelevat şi la Craiova, Bucureşti, Alba Iulia, Bistriţa, Arad.
E un fel de cursă contra cronometru între prelevare şi transplant?
Exact. În sensul că perioada cât inima poate fi păstrată, oprită este de maximum patru ore. Adică, din momentul în care inima încetează să bată în pieptul donatorului, până când începe să bată în pieptul receptorului trebuie să treacă maximum patru ore. De fapt, aici este marea provocare a transplantului cardiac, în special în cazul prelevării la distanţă.
Când distanţele sunt mari, evident, coordonarea între echipa de prelevare şi cea de transplant este mai dificilă. În transplant, nu intervenţia în sine este dificilă. Evident, intervenţia presupune nişte gesturi de chirurgie cardiovasculară, gesturi convenţionale, care nu sunt extraordinar de dificil de însuşit. Dar, de fapt, coordonarea între echipele de prelevare şi de transplant este dificilă.
Cum aţi defini transplantul de cord?
Pot să afirm că transplantul de cord nu este o operaţie simplă. Trebuie multă experienţă. Şi este, din punctul meu de vedere, expresia performanţei în chirurgia cardiovasculară. Clinicile în care se face transplant cardiac sunt recunoscute ca unităţi medicale unde se face chirurgie la standarde înalte.
Intervenţiile de transplant sunt identice sau sunt diferite de la un pacient la altul?
Chirurgia cardiovasculară este o chirurgie bine standardizată, cu gesturi precise, nereproductibile. Dar, evident, fiecare pacient are particularităţile lui. Nu sunt două operaţii la fel. De aici, rolul tuturor specialiştilor din echipă: chirurgi, anestezişti, cardiologi. Este un efort comun.
Clinica pe care o coordonaţi este una de referinţă în ţara noastră. Sunteţi în competiţie cu alte clinici din ţară?
Vreau să subliniez că nu suntem în competiţie cu nimeni. Noi, la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş am dovedit că facem performanţă.
De exemplu, înainte de transplantul - al şaselea de la începutul anului - am operat un nou născut cu o malformaţie deosebită, care nu se operează în nicio clinică la noi în ţară. Vreau să spun că noi, în Târgu Mureş, avem drumul nostru, priorităţile noastre, pentru noi transplantul cardiac a devenit, deja, o certitudine.
Ce vă propuneţi în acest sens?
Evident, dorim să creştem numărul intervenţiilor de transplant. Nu ştiu dacă vom putea să facem acest lucru, deoarece există o limitare logistică, dar şi financiară. Aşadar, întrebarea este dacă România îşi permite asemenea proceduri sau nu. Pentru că nu se poate face transplant cu mâinile goale la nesfârşit, doar din orgoliu profesional. Am ajuns la un număr mare de intervenţii şi rămâne să apreciem dacă acest mod de a lucra este unul fezabil sau nu.
Câte intervenţii de transplant cardiac s-au efectuat în total la Târgu Mureş?
Am trecut de 70. În 1999, a început programul de transplant de cord în România. Centrul de la Târgu Mureş se află printre centrele europene de transplant, dar ca activitate de transplant, pe ţară, nu suntem în top. Acum, trebuie să fim realişti, la Târgu Mureş nu se pot face toate transplanturile de cord din ţară. De exemplu, Croaţia, ţară cu 4 milioane de locuitori, anul trecut, a raportat 44 de transplanturi de cord. Deci, comparând, vă daţi câte transplanturi ar trebui să facem noi şi, de fapt, unde ne situăm în prezent.
Credeţi că, în anii următori, se va face transplant de cord şi în alte centre din România?
Nu cred că este atât de simplu. Este vorba aici de coordonare şi susţinere de la Ministerul Sănătăţii, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Pentru că transplantul presupune multe şi nu ştiu dacă ni le putem permite.
În continuare, noi facem aceste intervenţii fără anumite medicamente care, din păcate, au dispărut complet de pe piaţă. Lucruri pe care le avem acum 3-4 ani, acum ne lipsesc şi chiar mă întreb dacă mai putem continua.
De fapt, cât costă un transplant de cord?
Costurile transplantului sunt diferite, în funcţie de ţara unde se efectuează. În Germania, costă aproximativ 200.000 de euro, chiar mai mult, dacă trebuie implantate şi unele dispozitive. Deci costurile sunt variabile. La noi, în momentul acesta, Ministerul Sănătăţii decontează 107.000 de lei, adică aproximativ 80.000 de euro. Evident, că nu acoperă cheltuielile. Restul este acoperit tot de statul român. Nimeni nu vine cu bani de acasă pentru transplant.
Spuneaţi că vă lipsesc medicamentele...
Partea cea mai gravă este lipsa medicamentelor. Sunt medicamente pentru tratamentul insuficienţei cardiace şi a tulburărilor de coagulare, ceea ce interferează în mod direct cu chirurgia cardiovasculară.
Şi ce faceţi, pentru că sunt medicamente esenţiale pentru aceşti pacienţi?
Ştiu. Dar, probabil, nu interesează pe nimeni. Cred că autorităţile îşi spun că se fac atât de puţine transplanturi de cord încât nu merită să asigură aceste medicamente. Asta nu e o problemă naţională.
Poate că nu este, totuşi, aceste medicamente înseamnă viaţă pentru aceşti pacienţi?
Aceste medicamente sunt esenţiale pentru toate clinicile de chirurgie cardiovasculară, unde se operează pacienţii în stadii avansate de insuficienţă cardiacă. Sunt medicamente esenţiale pentru pacienţii cardiaci, în general. Aceste medicamente au dispărut nu din vina cuiva anume. Companiile producătoare au plecat cu tot cu medicamentele din ţară. Dar eu ca medic sunt pus în faţa unei situaţii dramatice: pacientul meu are probleme pe care nu le pot rezolva pentru că nu am medicamentele necesare. Şi mai vreau să spun că aceste medicamente se găsesc în toate centrele de chirurgie cardiovasculară din Europa. Motivul acestei situaţii nu-l ştiu.
Sunt scumpe aceste medicamente?
Da. Sunt foarte scumpe.
Dar sunt înlocuite cu altele? Cum procedaţi?
Sunt înlocuite cu alte medicamente care au caracteristici apropiate, dar nu au aceeaşi eficienţă.
Domnule profesor, la Târgu Mureş, în clinica pe care o coordonaţi, realizaţi şi multe intervenţii de chirurgie cardio la copii.
Operăm în fiecare zi copii. Tot felul de cazuri. Operăm aproximativ 350 de copii pe an, mulţi dintre ei nou-născuţi. Sunt cazuri grave, multe malformaţii la nou-născuţi, care reprezintă urgenţe medicale, deoarece aceşti bebeluşi pot deceda dacă nu se intervine la momentul potrivit.
