Doctorul Andreia Vasilescu, medic primar psihiatru, doctor în ştiinţe medicale la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, faceo radiografie a părintelui care are un copil rănit în tragica noapte. Potrivit specialistului, acest părinte trece prin multiple stări: de negare şi de respingere a posibilităţii ca se poate întâmpla ceva rău, de interes pentru tot ceea ce ar putea face spre binele copilului. De asemenea, dr. Vasilescu spune că la aceşti părinţi a observat mecanisme psihologice de tip superstiţie. Dr.Vasilescu face şi o radiografie a rănitului în cumplitul incendiu. Aceasta evidenţiază nu numai traumele fizice, dar şi traume psihice teribile.
Ştiu că psihologii şi psihiatrii din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşt (SUUB)i şi-au oferit sprijinul părinţilor victimelor internate aici. Cum au primit aceştia mâna de ajutor întinsă?
Noi, psihologii și psihiatrii din Spitalul Universitar de Urgență București, ne-am oferit sprijinul acestor părinți. O parte dintre ei au venit să ne împărtăşească durerea, temerile și unii chiar au simțit nevoia să fie susținuți medicamentos minimal pentru lucruri simple: să doarmă, să se odihnească măcar o noapte pentru ca a doua zi să fie capabili să fie din nou la spital și să țină legătura cu medicii care se ocupă de copii.
Doamna doctor, vă propun să faceţi o radiografie a părintelui care are un copil rănit în incendiul din clubul colectiv, aşa cum i-aţi văzut şi evaluat dumneavoastră?
Dacă aș face o radiografie a părintelui unui copil rănit în tragica noapte de la clubul colectiv aș spune că este o persoană care nu se mai ocupă de ea şi se plasează undeva pe ultimul plan. El nu se gândește nici o clipă: oare, eu, părinte, voi putea să fac față acestei situații?! La început, adesea, acest părinte este într-o fază de negare. Își repetă că nu se va întâmpla ceva rău. De asemenea, am sesizat mecanisme psihologice de apărare de tip superstiție. El își propune să nu gândească negativ, tocmai pentru că s-ar putea ca așa să atragă ceva negativ asupra copilului lui. Acest părinte este însă și într-o fază de acțiune, în care este interesat de tot ceea ce poate face pentru a fi de ajutor copilului lui.
Noi ne-am dori ca toate cazurile să meargă spre bine, deși, cu toții știm, unii sunt în situaţii grave. Problemele adevărate apar atunci când se întâmplă ceva tragic. Atunci susţinerea trebuie să fie mai intensă, comunicarea veştilor trebuie facută gradat, dupa o perioadă, fie şi scurtă, de pregătire, pentru evitarea efectului de siderare. În mod ideal, suportul psihologic ar trebui continuat în astfel de cazuri o perioadă suficientă după pierdere. Acum, părinții sunt în faza de luptă, de acțiune.
Referitor la răniți, la victime ce ne puteți spune?
Ceea ce ei au văzut și au trăit acolo este într-adevăr apocalipsa. Suferința fizică și psihică a unora dintre ei este profundă. Imaginile de acolo sunt șocante: flăcări, fum, oameni arşi, poate chiar prieteni. Este o traumă psihică teribilă. În această tragedie, într-un timp extrem de scurt, concentrat, au murit mulți tineri, alții au suferit arsuri îngrozitoare. În acest context, riscul de a apărea sindromul post traumatic este mare. Or, noi tocmai aceasta încercăm: să facem o selectare a cazurilor care prezintă riscul de a dezvolta acest sindrom. Pentru că el poate fi tratat. Sindromul post traumatic are o fază acută, ce apare în primele zile de la tragedie. Dacă acesta persistă peste trei zile de la traumă deja se pune un diagnostic de tulburare acută de stres, în care domină stările de anxietate, o frică psihică puternică, simțită față de tot ceea ce este în jur, dar şi rememorări şi flashback-uri.
Ce este tulburarea acută de stres?
Tulburarea acută de stres se manifestă în prima lună după momentul tragediei. Dar simptome de acest gen pot să apară și după o lună până la câteva luni de la această traumă. În acest caz vorbim despre stresul post traumatic propriu-zis, cu simptome care dau năvală peste pacient. Acestuia îi revin imagini cutremurătoare, retrăiește stările acelea cumplite. Pot fi şi scene în vis, să aibă coșmaruri traumatice. Dar pot fi şi în timpul zile, în stare de trezie, ca rememorări, retrăini ale evenimentului-traumă.
Aţi vorbit de rememorări. Aceste persoane se vor confrunta cu asemenea reveniri în memorie a unor scene din teribila noapte, să spunem, când vor vedea un foc mai mare sau vor simţi o căldură mai intensă, un fum înnecăcios...?
Aceste rememorări pot fi sau nu declanşate de un stimul. Ele pot să apară fără motiv şi să invadeze conştiinţa. De alte ori, scena rememorată este declanşată de stimuli asociaţi cu trauma: un loc asemănător celui unde a avut loc incendiul, un cuvânt pe care l-a auzit în acele momente tragice...
Toţi pacienţii fac acest sindrom post traumatic?
Nu. Dar riscul este cu atât mai mare cu cât trauma a fost mai puternică, a fost colectivă, s-au pierdut în traumă prieteni, persoane aproapiate. Depinde, evident, şi de personalitatea fiecăruia, de vulnerabilitatea la stres, de prezenţa sau nu a suportului familial.
