Cercetătorii au identificat o proteină, securina, foarte importantă în asigurarea fertilității și care se diminuează treptat, odată cu înaintarea în vârstă.
Incidența avortului și riscul de a aduce pe lume bebeluși cu anomalii cromozomice cresc odată cu înaintarea în vârstă. Explicația a fost dată recent și pornește de la faptul că la femeile după vârsta de 40 de ani, se observă scăderea nivelului securinei, o proteină esențială în fertilitate, potrivit rezultatelor unui studiu publicat în revista medicală Nature Communications.
Fertilitatea feminină scade rapid, după vârsta de 37 de ani. Doar 5% dintre femeile cu vârste peste 42 de ani mai au șanse de a avea un copil fără un tratament pentru fertilitate. Odată cu înaintarea în vârstă, ovulele îmbătrânesc și, de asemenea, cresc șansele anomaliilor cromozomice. Cercetătorii de la Monash University din Statele Unite au identificat că ovulele provenind de la o femeie de peste 40 de ani, așadar, cu ovule îmbătrânite, prezintă un nivel insuficient de securină, proteină implicată în procesul fecundării.
Este posibil ca, în curând, să fie posibilă efectuarea de tratamente in vitro (în laborator), dar maturizarea oului in vitro rămâne o problemă foarte complexă, explică autorii studiului. Dar cel puțin știm una dintre cauzele creșterii incidenței anomaliilor cromozomice și a avorturilor în cazul femeilor în vârstă. Așadar, o putem depista și preveni, spune profesorul Carroll, citat de site-ul topsante.