Chiar și familiile care nu prezintă simptome sau nu au intrat în contact cu persoane pozitive ar trebui să poarte măști de protecție în interiorul casei pentru a reduce riscul de îmbolnăvire cu noul coronavirus, precizează experții, conform Evening Standard.
Conform studiului publicat în jurnalul BMJ Global Health purtarea măștii acasă este eficientă doar dacă se face încă dinaintea apariției primelor simptome.
Specialiștii Centrului de Prevenție și Control al Îmbolnăvirilor din Beijing au declarat că cifrele precizează că riscul de a răspândi infecția este mult mai mare în perioada dinaintea manifestării primelor simptome, iar purtarea măștilor, dezinfecția și distanțarea fizică în rândul membrilor aceleași familie ar reduce riscul de contaminare.
Studiul a confirmat că virusul transmis în interiorul familiei este un factor major de răspândire a bolii. Noile date colectate au făcut posibilă transmiterea unor măsuri clare către comunitățile aglomerate acolo unde pericolul de dezvoltare a unor focare este foarte mare. Purtarea măștilor după dezvoltarea unor simptome nu mai are niciun rol în prevenția contaminării.
Alte măsuri ce ar putea fi folosite în incinta casei ar fi dezinfectarea periodică, o bună circulație a aerului, aerisirea încăperilor și păstrarea unei distanțe de 1 metru între membrii aceleași familii.
Cercetătorii au obținut mai multe răspunsuri legate de rutinele de dezinfecție, dar și comportamentul dezvoltat pe perioada pandemiei de la 335 de oameni, din 124 de familii.