Prof. dr. Pavel Chirilă: Amidonul din pâinea albă, mai periculos ca zahărul

13 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
Prof. dr. Pavel Chirilă: Amidonul din pâinea albă, mai periculos ca zahărul

Zahărul este implicat direct în apariţia cancerului, a multor boli cardiovasculare şi metabolice, iar amidonul determină creşterea alarmantă a glicemei, avertizează prof. dr. Pavel Chirilă.

Este drept, glucidele au un rol important în metabolismul organismelor vii.  C.T.Campbell, autorul volumului "Studiul China", citat de prof. dr. Pavel Chirilă, unul dintre autorii lucrării  "Nu hrăni cancerul" (Editura Christiana, Bucureşti, 2012)  avertizează: "consumul mondial de zahăr este enorm". 42% dintre americani mănâncă zahăr rafinat. Statistica National Health and Nutrition Examinations Survey arată că bărbaţii consumă mai mult zahăr comparativ cu femeile (când e vorba de sugar drinks) şi perioada de vârstă în care se abuzează de zahăr este între 2 şi 28 de ani". 

Profesorul doctor Pavel Chirilă atrage atenţia că "zahărul acţionează negativ asupra organismului omului". Iată şi argumentele domniei sale: "Zahărul solicită intens pancreasul pentru a secreta insulină ori de câte ori este ingerat; creează dismicrobism intestinal, dezechilibru şi modificări la nivelul florei intestinale; deviază PH-ul umorilor spre acid, favorizând instalarea bolilor autoimune, inflamatorii şi neoplazice; creează dependenţă; creşte indicele glicemic cu consecinţele respective". 

Insulino-rezistenţa

Profesorul doctor Pavel Chirilă explică fenomenul numit insulino-rezistenţă. Din cauza excesului de glucide cu indice glicemic crescut - dulciuri cu absorbţie rapidă de tipul zahărului -, organismul este obligat să secrete multă insulină în aşa fel încât celulele să utilizeze corespunzător glucoza. În acelaşi timp, masa celulelor adipoase creşte şi se intalează obezitatea. Dar celulele adipoase nu pot absorbi uşor glucoza şi stimularea continuă a insulinei devine periculoasă, instalându-se fenomenul de insulino-rezistenţă. 

Comparativ cu zahărul integral, cel rafinat conţine mai multă zaharoză, dar mai puţin potasiu, calciu şi fosfor. De asemenea, zahărul rafinat este lipsit complet de glucoză, fructoză, magneziu şi de vitaminele A, B1 şi B2, B6, de niacină şi acid pantotenic. 

Cancer-carbohidraţi

Prof. dr. Pavel Chirilă împărtăşeşte opinia lui John T.A.Ely care demonstrează faptul că "incidenţa crescută a cancerului este îngrijorătoare în ultimul secol, exact de când se consumă pe scară largă carbohidraţi rafinaţi". De asemenea, zahărul are efecte dezastruoase asupra intestinului. Zahărul favorizează apariţia infecţiilor fungice intestinale  şi scade numeric populaţia florei microbiene saprofite.

Se ştie că zahărul stimulează activitatea creierului prin eliberare de energie. Totuşi şi aici este necesară prudenţă. Deoarece insulina intervine pentru a reduce glicemia, în schimb creierul reacţionează la această reducere şi comandă, prin mecanisme neurogene, o nouă foame de zahăr şi cercul vicios se repetă, explică prof. dr. Chirilă. 

Amidonul

"Amidonul din pâinea albă este mai periculos chiar decât zahărul, pentru că el creşte vertiginos glicemia la scurt timp după ingestie", subliniază prof. dr. Chirilă. Astfel, cartofii sub formă de piure, bogaţi în amidon, eliberează mult mai repede zaharide în sânge, comparativ cu cartofii copţi. 

Bazându-se pe date din literatura de specialitate, prof. Pavel Chirilă notează că "un bolnav cu cancer de colon, în plină cură de chimioterapie, îşi triplează riscul de a face metastaze dacă face abuz de carbohidraţi rafinaţi (făină albă, zahăr), în asociere cu grăsimi saturate şi proteine de origină animală".

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră