Un medicament inspirat din controversatul anestezic ketamină a devenit primul medicament de tip nou contra depresiei aprobat pentru comercializare în ultimii 35 de ani. Este vorba despre un spray nazal având ca substanță de bază esketamina și este fabricat de Johnson&Johnson, scrie businessinsider.com.
Marți, reprezentanți ai Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite au aprobat noul medicament despre care se crede că ar avea mai puține efecte negative decât ketamina, dar va fi accesibil pacienților doar cu rețetă. În plus, pacienții îl vor utiliza împreună cu un alt medicament antidepresiv, potrivit sursei citate.
Denumit Spravato, medicamentul produs de cei de la Johnson&Johnson vizează tratarea unor forme severe de depresie, care nu răspund la altă medicație.
Experții din cadrul comisiei FDA consideră că beneficiile potențiale ale medicamentului sunt mai importante decât riscurile.
Esketamina este o variaţie a ketaminei, o substanță folosită ca anestezic, dar care în SUA este consumată abuziv de mulți tineri ca “drog recreaţional”.
Studiile realizate de compania care de dezvoltat noul medicament arată că efectele secundare includ în special amețeli și greață.
În studii anterioare, injecțiile intravenoase cu ketamină au arătat efecte pozitive în cazul persoanelor cu depresie severă și gânduri de suicid, dar cercetătorii consideră ca spray-ul nazal are un efect mai rapid și este mai ușor de utilizat.
Pulverizatorul nazal acționează rapid, efectul fiind resimțit și după patru ore.
Compania care a dezvoltat medicamentul estimează că spray-ul poate ajuta între 30% și 40% dintre pacienții cu depresie gravă, care nu răspund la antidepresive.
Noul medicament va intra în competiție cu Symbyax al grupului Eli Lilly – singurul medicament aprobat până acum de FDA pentru depresia rezistentă la tratament.
Prețul de listare al spray-ului Spravato variază între 590 și 885 de dolari per sesiune de tratament, depinde de doza de care are nevoie pacientul.