Prima operație de chirurgie bariatrică realizată cu ajutorul robotului da Vinci a avut loc joi, la un spital privat din Bucureşti. Beneficiara acestei premiere medicale este o pacientă în vârstă de 25 de ani, suferindă de obezitate, care a fost operată cu succes, utilizându-se cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive.
Intervenția medicală, care a durat două ore, a fost realizată sub coordonarea prof. dr. Giuseppe Spinoglio, șeful departamentului de Chirurgie Generală și Oncologie al Alessandria National Hospital din Italia, alături de echipa de medici de la spitalul privat bucureştean, formată din dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală, dr. Lidia Rapeanu, medic specialist chirurgie generală, dr. Anca Ichiman, medic specialist chirurgie generală, dr. Gabriela Zugravu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă.
“Operatia a decurs foarte bine, ne așteptăm la o evoluție extrem de favorabilă a pacientei, cu o recuperare rapidă și cu o durată de spitalizare de două nopți post-operator. Nu a fost nevoie să folosim drenaje, sonde nazogastrice, sonde urinare, de aceea și confortul pacientei post-operator va fi unul foarte bun.”, dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală.
Avantaje
Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanță, fiind așezat la o consolă amplasată în sala de operații. Sistemul computerizat transformă mișcarea mâinilor în impulsuri transmise brațelor robotice, cu o mare acurateţe.
Avantajele considerabile ale sistemului da Vinci sunt: o vizualizare mai bună a câmpului operator, imagine 3D, mișcarea instrumentelor este mai precisă, iar pentru pacienți, incizii mai mici, durata de spitalizare redusă, recuperarea rapidă, pierderea sângelui redusă, durerea post operatorie redusă, cât și reluarea rapidă a activităților cotidiene.