Performanță la Spitalul Militar din București: tumoră de 40 de kilograme, extirpată!

19 Mai 2021 | scris de A.V.
Performanță la Spitalul Militar din București: tumoră de 40 de kilograme, extirpată!

O tumoră ovariană uriașă, de 40 de kilograme, a fost extirpată de medicii de la Spitalul Militar „Dr Carol Davila” din București de la o femeie în vârstă de 40 de ani.

Reprezentanții spitalului spun că tumora avea aproape jumătate din greutatea de 91 de kilograme pe care o avea pacienta înainte de operație.

Unitatea medicală a anunțat că intervenția a avut loc în 5 mai la Secția Chirurgie II a spitalului, fiind una deosebită atât din punct de vedere chirurgical, cât și anestezic.

Tumoră cu  un diametru de 55 de centimetri și  40,7 kilograme

Pacienta, în vârstă de 40 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative cunoscute, s-a prezentat pentru creșterea în volum a abdomenului, cu debut de aproximativ 5 ani, însoțită în ultimele săptămâni de dureri lombare și abdominale difuze, greață și dispnee„, spun reprezentanții spitalului.

Conform acestora, tumora avea un diametru de 55 de centimetri și cântărea 40,7 kilograme, adică aproape jumătate din greutatea de 91 de kilograme pe care o avea femeia înainte de operație.

Intervenția a durat aproximativ 2 ore, iar în timpul acesteia s-a solicitat consultul de chirurgie plastică, pentru reconstrucția peretelui abdominal. Pacienta a fost externată în stare bună, cu plagă de aspect normal, în curs de vindecare.

Echipa operatorie a fost constituita din Col medic dr. Costin Dutu, medic primar chirurgie generala, Mădălina Vlad, Ioana Florea si Dragos Stanciu, medici rezidenti chirurgie generală, iar echipa anestezică din medic dr. Adrian Zaciu, medic primar ATI, medic Lorina Niță și Cătălina Ciontu, medici rezidenți ATI.

Mai multe detalii pe pagina SMC

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră