Victimele fumatului plătesc mai mult la bugetul de stat comparativ cu industria tutunului

18 Apr 2016 | scris de Magda Marincovici
Victimele fumatului plătesc mai mult la bugetul de stat comparativ cu industria tutunului

 

- „Acestă lege este cea mai dură din Europa”.
Fals: prevederile legilor similare din Anglia, Irlanda, Grecia, Finlanda, Franţa, Ungaria, Croaţia, Lituania, Bulgaria, Moldova este mai severă comparativ cu legea românească. De exemplu, în Anglia, fumatul este permis la minimum 100 de metri de intrarea într-o clădire publică.

- „Această lege discriminează fumătorii”.
Eronat. Constituţia nu consacră dreptul la fumat şi nici alte drepturi specifice fumătorilor. Neexistând aceste drepturi acuzaţia de discriminare nu are fundament (motivaţia Curţii Constituţionale (CC) nr. 29/27.01.2016). În realitate, majoritatea, 74% dintre nefumătorii din România, a fost discriminată „în linişte” de către minoritatea fumătoare înainte de adoptarea acestei legi, prin încălcarea dreptului constituţional la sănătate.

-„Această lege nu ar respectă art. 26 din Constituţia României, care garantează dreptul individual de a dispune de propria persoană” (formulări: „dreptul de mă sinucide”, „dreptul de a face ce vreau eu”, „dreptul nefumătorului (sic!) de a sta lângă un fumator” .
Eronat. Art 26 specifică „...persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora...”. În consecinţă, dreptul de a dispune de propria persoană este limitat pentru fumători în situaţiile în care aceştia creează condiţii prin care încalcă dreptul constituţional la sănătate al celor din jurul lor (motivaţia CC).

-„Legea nr. 15/2016 nu ar respecta dreptul de asociere al fumătorilor”
Eronat. „Obiceiul de a fuma sau dorinţa de a degusta produse din tutun... nu este de natură să determine calificarea persoanelor care fumează ca alcătuind o asociaţie” (citat din motivatia CC).

-„Implementarea acestei legi ar conduce la un impact economic naţional negativ”. Aceasta afirmaţie se sprijină pe datele statistice, care arată că industria tutunului este al doilea contributor la bugetul de stat.
Eronat. NU industria tutunului este al doilea plătitor la bugetul de stat, ci victimele ei care plătesc pentru produsele acestei industrii. Bugetul niciunui stat (inclusiv al statului român) nu este dependent de comercializarea acestui drog. Dovadă faptul că niciuna dintre ţările care au implementat o lege antifumat nu a a intrat în colaps economic. În plus, nici un calcul economic nu poate justifica încălcarea articolelor constituţionale nr. 22, 34, 35, 49 referitoare la apărarea sănătăţii cetăţenilor tarii.

-„Legea nr. 15/2016 nu ar fi avut la bază un studiu de impact economic”
Fals. Acest studiu există şi a fost discutat în Comisiile parlamentare în perioada de pregătire a textului legii.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră