Autoritățile din Grecia au depistat 29 de turiști care veneau din România și Bulgaria și care au ieșit pozitivi la testul Covid-19. Aceștia au fost testați la punctul de trece al frontierei Kulata – Promachonas.
Guvernul de la Atena s-a reunit de urgență într-o videoconferință și este posibil să se ia măsuri din cauza creșterii numărului de cazuri, de la momentul în care au fost deschise porțile pentru turiștii străini, informează Iefimerida.gr.
UPDATE
Potrivit presei din Grecia, Guvernul de la Atena a decis ca, începând de marți, toți turiștii care intră în țară prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis în acest moment, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19.
Testul nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, potrivit presei elene.
Măsura, decisă într-o ședință extraordinară de guvern, intră în vigoare din data de 14 iulie, de la ora 06.00 dimineața, scrie keeptalkinggreece.com.
Pot intra în Grecia fără acest test doar cei care fac parte din anumite categorii exceptate – diplomați, medici, lucrători în transporturi.
De asemenea, trebuie completat în continuare și formularul online de către turiști, cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în țară.
Ce transmite Ministerul român al Afacerilor Externe
Începând cu data de 14 iulie, ora 06,00, toţi cetăţenii străini care intră în Republica Elenă, pe cale rutieră, prin punctul de trecere a frontierei Kulata - Promachonas, sunt obligaţi să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecţia cu SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, altfel nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul grec, informează vineri Ministerul Afacerilor Externe.
De asemenea, MAE subliniază că obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă.
Cu referire la informaţiile menţionate în mass-media privind confirmarea unor noi cazuri de infectare cu COVID-19 printre turiştii străini aflaţi în Republica Elenă, MAE precizează că autorităţile elene au confirmat public 29 de cazuri noi de infectare în rândul cetăţenilor care au venit din România şi Bulgaria, fără a preciza, până la acest moment, numărul de cazuri în funcţie de cetăţenie.
Totodată, cu privire la cazul cetăţeanului român testat pozitiv la noul coronavirus, în insula Thassos, MAE arată că, la solicitarea Consulatului General al României la Salonic, autorităţile elene au retestat persoana în cauză, rezultatul celui de-al doilea test fiind negativ. Cetăţeanul român urmează să revină în România în cel mai scurt timp. În acest sens, oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităţilor elene cu privire la această situaţie.
Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata - Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 24 de ore anterior deplasării, şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit. MAE reaminteşte că nerespectarea obligaţiei de a completa acest formular este sancţionată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislaţiei elene în vigoare.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" , care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.