Cele mai multe decese au fost înregistrate în municipiul Bucureşti (11) şi judeţul Argeş (6), la grupele de vârstă 15-49 de ani (15) şi 50-64 de ani (13), şi la bărbaţi (22).
94% dintre persoanele decedate au avut condiţii medicale pre-existente şi erau nevaccinate.
Potrivit INSP, activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, cu tendinţă de extindere regională în zona sudică (Bucureşti, Constanţa, Olt, Dâmboviţa, Argeş) şi cu cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind comparabilă cu cea înregistrată în săptămâna precedentă şi încadrându-se în intervalul asteptat.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica neconfirmata, IACRS si pneumonii) a fost de 91.936, cu 18% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (111.612) şi comparabil cu cel înregistrat în săptămâna precedentă (91244).