Autorităţile sanitare franceze vor efectua testări sistematice pentru coronavirus în rândul populaţiei în zonele considerate de risc pentru a identifica posibile focare latente de COVID-19. Testările vor fi făcute mai ales în regiunea pariziană, a declarat ministrul francez al sănătăţii, Olivier Véran, într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde, citat de AFP şi EFE.
Această ''campanie de foarte mare amploare care se adresează tuturor locuitorilor'' va avea ca ţintă ''teritoriile din proximitatea clusterelor identificate unde (...) există un rezervor viral cu persoane asimptomatice care pot transmite virusul fără să o ştie'', a explicat ministrul francez.
Astfel, circa 1,3 milioane de persoane din regiunea pariziană vor fi solicitate să efectueze un test PCR, chiar dacă ''nu au simptome''.
Obiectivul este detectarea focarelor latente cu persoane asimptomatice şi evaluarea diferenţelor între regiunile Franţei în ce priveşte circulaţia şi impactul virusului.
Cu aproape 30.000 de morţi, Franţa se numără printre ţările cele mai îndoliate de pandemia COVID-19.
Dar în ultimele 24 de ore au fost raportate numai 11 decese.
''Vârful din martie-aprilie este în urma noastră, dar încă nu am terminat cu virusul'', a avertizat ministrul francez al sănătăţii. El a insistat ca oamenii să nu se adune în grupuri mari, după scenele de entuziasm colectiv văzute duminică în rândul numeroşilor participanţi la Sărbătoarea Muzicii, care nu purtau măşti şi nu respectau deloc distanţarea socială.
Franţa se pregăteşte şi pentru un posibil al doilea val epidemic, astfel că este sporită rezerva naţională de medicamente şi se iau măsuri pentru creşterea capacităţii secţiilor de terapie intensivă.
În timpul primului val au fost adăugate în aceste secţii 4.000 de noi paturi, ajungând la un total de 9.000, iar obiectivul guvernului francez este să se ajungă la 12.000 de paturi echipate pentru terapie intensivă.
''Facem totul pentru a evita o revenire la izolare'', a subliniat ministrul Olivier Véran, fără să excludă însă impunerea la nevoie a unor noi restricţii în anumite zone sau chiar decretarea din nou a stării de urgenţă sanitară, care se va încheia pe 11 iulie.