O echipă de medici și o moașă au asistat la nașterea celor șase bebeluși ai Adeboye și Ajibola Taiwo, un cuplu nigerian care s-a străduit aproape 17 ani să devină părinți, transmite site-ul pourquoidocteur.
Evenimentul a avut loc la VCU Centre Medical din Virginia (SUA).
În noiembrie anul trecut, cuplul Taiwo anunța cu bucurie că așteaptă patru bebeluși. Dar abia în luna ianuarie, când au fost la VCU Centre Medical, au aflat că, de fapt, vor avea șase bebeluși.
Nașterea prin cezariană a necesitat intervenția a peste 40 de cadre medicale, printre care experți în medicina neo-natală și asistente medicale, nutriționiști și un cardiolog.
Cei șase bebeluși veniți pe lume în luna mai sunt bine, ca de altfel și mama lor.
Medicii s-au mobilizat rapid pentru a ține sub control situația prenatală și organizarea nașterii, inclusiv exerciții pre-naștere și de reanimare, a precizat Susan Lanni, medic, specialist la centrul medical VCU.
Potrivit acestui centru medical, din cele patru milioane de nașteri înregistrate, în 2015, în SUA, 24 au fost sarcini multiple cu 5 sau mai mulți bebeluși.