Pot să vă spun din capul locului că nu se poate confirma această boală din următoarele motive: boala acestui copil a debutat în urmă cu două săptămâni cu boală diareică acută, copilul a fost tratat la domiciliu, apoi s-a mers într-un laborator privat unde s-au făcut nişte investigaţii, care aduc şi confirmă doar o parte din simdromul hemolitic uremic. Acest copil are anemie şi trombocitopenie, însă nu are insuficienţă renală acută. Deci, infirmându-se insuficienţa renală acută nu ne aflăm în conjunctura clinică şi biologică a sindromului hemolitic uremic, a explicat dr. Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei pediatrie, de la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, azi, într-o conferință de presă la Institului Național de Sănătate Publică. În acest caz, medicii au exclus şi infecţia cu rotavirus în acest caz, a precizat dr. Bălgrădean.
Funcția renală nu este afectată, dar, în viitor, nu este exclusă insuficiența renală, motiv pentru care fetița a transferată în secția de nefrologie, a anunțat directorul Spitalului Sf. Maria din Iași.
La Spitalul MS Curie
În legătură cu cei șapte copii internați la Spitalul MS Curie din București, prof. dr. Mihaela Bălgrădean a declara că, în această dimineață, doi copii de la terapie intensivă au fost transferaţi în secţia de Nenfrologie. Sunt stabilizaţi din punct de vedere termodinamic şi urmează să continue tratamentul strict al insuficienţei renale acute, împreună cu ceilalţi de la nefrologie. La unul din cei doi copii dializaţi peritoneal de pe secţia de nefrologie, a fost întreruptă această procedură în cursul dimineţii pentru că avea o diureză convenabilă, starea lui este bună, mănâncă. În momentul acesta, în secţia de nefrologie sunt șase copii cu sindrom hemolitic uremic - dintre care trei primesc dializă peritoneală şi ceilalţi numai tratamentul de continuare al insuficienţei renale acute, fără această procedură. La terapie intensivă, mai este un singur copil, șase, la nefrologie, din care trei sunt pe dializă peritoneală.
Raportarea tuturor bolilor diareice
Ministrul Sănătății a cerut raportarea tuturor bolilor diareice și a făcut un apel la respectarea regulilor de igienă și de preparare a alimentelor. Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu a declarat că, în acest moment, se raportează în toate spitale bolile diareice acute. "Trebuie să conştientizăm că o lipsă într-un lanţ de informaţie poate avea rezultate catastrofale. Am solicitat să se raporteze toate bolile diareice. Fac un apel în continuare la respectarea tuturor măsurilor de igienă: spălarea pe mâini, spălarea fructelor şi legumelor, prepararea termică a alimentelor.
În legătură cu primele concluzii ale Centrului European de Control al Bolilor, prof. dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a anunţat că revizuirea tuturor datelor epidemiologice este, printre altele, cea mai importantă recomandarea făcută de specialişti. Până în prezent, nu au puse în evidenţă date concrete ce pot fi comunicate, orice evoluţie va fi comunicată ulterior. Echipa recunoaşte că acest eveniment a fost unul neaşteptat şi neobişnuit prin numărul de cazuri localizat într-o zonă şi prin severitatea acestor cazuri", a anunțat prof. dr. Adriana Pistol.