Potrivit unui studiu al INSERM (Institut national de la sante et de la recherche medicale din Franța), publicat în revista Diabetologia, persoanele care au o alimentație bogată în antioxidanți prezintă un risc mai mic de diabet de tip 2.
Se știe deja că alimentația bogată în antioxidanți, din fructe și legume, reduce riscul unor cancere și boli cardiovasculare.
O echipă a INSERM a reușit să stabilească legătura între acest tip de alimentație și riscul de diabet de tip 2.
Studiile precedente au demonstrat că unii antioxidanți – vitamina E sau C, licopenul sau flavonoidele – luate în parte reduc acest risc. Cercetătorii au dorit așadar să afle dacă acest lucru este valabil în ansamblul alimentației. Pentru aceasta, cercetătorii francezi au folosit datele colectate de la o cohortă formată din femei din Franța, recrutate încă din 1990, când aveau vârste între 40 și 65 de ani. Ei au monitorizat 64.223 de femei, între 1993 și 2008, fără probleme de diabet și boli cardiovasculare. În fiecare caz, s-a folosit un chestionar informativ asupra obiceiurilor alimentare.
Fructe, legume, ceai
Rezultatele indică faptul că riscul de diabet se reduce în cazul persoanelor care au beneficiat de o alimentație bogată în antioxidanți, cum ar fi ciocolată neagră, ceai, nuci, prune, căpșuni, alune... Persoanele care au un scor ridicat la capitolul antioxidanți prezentau un risc de diabet mai mic cu 27%, comparativ cu cele care au înregistrat scoruri mici. Această legătură persistă după ce s-a ținut seama de toți ceilalți factori de risc: tabagism, nivel de educație, hipertensiune, hipercolesterolemie, antecedente în familie și mai ales indicele de masă corporală.
Explicația
”Știm că aceste molecule împiedică formarea de radicali liberi periculoși pentru celule și limitează efectele lor negative în prezența antioxidanților”, susțin autorii studiului. Dar probabil este o acțiune specifică, un efect asupra sensibilității celulelor la insulină. Și aceasta trebuie confirmat prin alte studii, mai spun autorii studiului.
Mai trebuie precizat că printre alimentele care contribuie la obținerea de scoruri mari în privința aportului de antioxidanți sunt fructele și legumele, ceaiul și vinul roșu, acesta din urmă consumat cu moderație.