Alte 2.520 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul epidemic ajungând la 1.115.901, din care pacienți vindecați 1.063.360.
Potrivit datelor oficiale de vineri, în ultima zi au fost efectuate 16.061 de teste RT-PCR și 27.905 teste rapide antigenice.. Numărul deceselor înregistrate în ultimele 24 de ore a fost de 43, din care 2 anterioare, scrie hotnews.ro.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.298. Dintre acestea, 543 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 107 sunt minori, 102 fiind internați în secții și 5 la ATI.
Pe teritoriul României, 14.595 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.838 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.229 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.