Pentru sprijinirea transplantului medular în România un grup de medici cu exprienţă în domeniu au înființat Societatea Română de Transplant Medular. Preşedinta acestei Societăţi este conferenţiar doctor Alina Tănase, şef de secţie în cadrul Institutului Clinic Fundeni. Imediat după anunţul de înfiinţare, conf. dr. Tănase ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate, de ce este nevoie de o asemenea societate.
Societatea Română de Transplant Medular. De ce?
Pentru că trebuie să promovăm transplantul medular. Pentru că acesta se realizează cu rezultate bune. Pentru că mulţi pacienţi au fost salvaţi. Pentru că ei şi nu numai au nevoie de informaţie corectă. Dacă ne lăsăm în voia internetului şi a opiniilor care de care mai diferite de pe forumuri nu este tocmai bine, deoarece nu întotdeauna aceste opinii sunt cele corecte. Or, este nevoie de un loc unde te poţi informa corect despre transplantul medular. Şi acel loc este Societatea Română de Transplant Medular. Rolul acestei Societăţi este de a promova transplantul medular, de a oferi informaţii corecte, de a prezenta rezultatele înregistrate, de a atrage mai mulţi medici tineri spre această profesie care să dezvolte această activitate.
Care este situaţia în privinţa medicilor specializaţi în transplantul medular?
La pacientul adult avem medicul hematolog şi la pacientul copil, hemato-onco-pediatrul. Avem o mână de medici cu supra specializare în transplant medular şi doar patru centre în toată ţara la: Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic Colțea.
Pentru a face transplant medular e nevoie de un training. În rezidenţiatul hematologie, transplantul medular are numai o lună, ceea ce este total insuficient. În aceste condiţii Societatea noastră pledează pentru creşterea numărului de transplanturi medulare, de centre unde se realizează acestea, de medici specialişti, pentru a salva mai mulţi pacienţi.
Care este procentul de reuşită în transplantul medular?
Sunt mulţi factori care influenţează acest procent: tipul de boală, tipul de transplant. Nu putem vorbi de aceleaşi procente şi la autotransplant, şi la alotransplant, la o leucemie acută, şi la o anemie aplastică. Uneori, merg până la 90%, alteori, sub 50%: în funcţie de stadiul pacientului la transplant, de comorbidităţi, dacă poate suporta toxicitatea ... Sunt o mulţime de factori, astfel încât un singur procent nu poate acoperi toate procedurile de transplant medular.
Este scump transplantul medular?
Costurile sunt rambursate de Ministerul Sănătăţii: 88.000 lei autotransplantul (cu celule proprii pacientului) şi 162.000 lei, alotransplantul (alogeneic: cu celule de alt donator, fie că e fratele, mamă etc. pacientului, fie este din registru).
Cum se prezintă ţara noastră în privinţa transplantului medular?
În fiecare an a crescut numărul de transplanturi medulare. Anul trecut, am depăşit 150 de transplanturi medulare, ceea ce înseamnă că începe să devină o activitate cu experienţă şi trebuie să o facem cunoscută. Cele mai multe dintre aceste proceduri sunt realizate pentru tratarea mielomului multiplu, a limfomului Hodgkin, limfomului non-Hodgkin, leucemiei acute mieloide sau a leucemiei acute limfoblastice. Numărul acestor proceduri este în creștere în ultimii ani, țara noastră aflându-se în topul statelor cu cele mai mari salturi în privința transplanturilor medulare realizate, însă per total, activitatea de transplant rămâne redusă comparativ cu țări precum Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie sau Polonia. În aceste ţări, rata de transplant este dublă, comprativ cu noi, raportat la zece milioane de locuitori.