Cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin (SUA) au dorit să înţeleagă resorturile psihologice declanşate la o persoană care recurge la chirurgia estetică. Pentru aceasta, ei au adresat un set de întrebări unui grup de voluntari cu scopul de a înţelege mai bine mecanismele care se pun în mişcare atunci când cineva se decide să facă o operaţie estetică. Şi rezultatele obţinute sunt chiar foarte interesante, scrie metronews.
Este vorba de un grup de 100 de persoane voluntare. Toate au recurs la chirurgia estetică cel puţin o dată. Aceste persoane au răspuns la o serie de întrebări printre care unele erau legate de eventuale acte de violenţă şi abuzuri de care aceste persoane ar fi putut, eventual, să fi suferit în copilărie. De asemenea, au fost întrebări referitoare la abzuri sexuale sau fizice, violenţe pe fondul abuzului de alcool.
Spre marea surpriză a cercetătorilor, răspunsurile date de voluntari au fost extrem de sugestive. 81% dintre persoanele interogate – care au recurs la una sau două rinoplastii -
au bifat cel puţin un răspuns la întrebări vizând acte de abuz în copilărie.
Studiul a dorit să demonstreze că situaţiile traumatizante din copilărie măresc riscul de a suferi de dismorfofobie. Această boală creată, în cazul persoanelor care suferă de aceasta, constă într-un fel de fixaţie psihologică pe complexele fizice care, de cele mai multe ori, sunt exagerate de către persoane în cauză.
Cu alte cuvinte, persoana respectivă are senzaţia unei diferenţe între realitatea şi dorinţa despre ei despre propriul fizic. În numeroase cazuri, tocmai această nesuprapunere între realitate şi dorinţă le determină pe aceste persoane să recurgă la chirurgie estetică chiar în mai multe rânduri, în situaţii cele mai grave.
