"Este vorba de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, este un mecanism absolut standard la care am apelat în momentul în care am constatat că ne plasăm în această situația absolut specifică și repetată. Centrul este la Stockholm, este o agenție europeană, care poate să aibă specialiști din toate țările. (...) Nu este o chestiune ieșită din comun să facem apel în acest moment la acei specialiști, am făcut-o exact în momentul în care se impunea. Nu am sărit în apă nici prea repede, nici nu am amânat. Am făcut exact la finalul anchetei noastre, când am constatat această situație", a explicat ministrul.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a declarat că "tot timpul" îl ține la curent pe premierul Dacian Cioloș în legătură cu evoluţiei copiilor cu sindrom hemolitic-uremic.
"Da, îl țin tot timpul la curent de la începutul acestei situații, de săptămâna trecută. Evident, prima dată, eu l-am contactat pe dânsul. Ce am făcut noi ar fi făcut oricare țară din această lume. În momentul în care am ajuns la această concluzie, i-am comunicat așa cum îi comunic fiecare etapă pe care am parcurs-o în această situație", a precizat ministrul Achimaş-Cadariu.