Cancer de sân: Aportul de proteine ar putea reduce riscul de recădere

11 Feb 2017 | scris de Magda Marincovici
Cancer de sân: Aportul de proteine ar putea reduce riscul de recădere

Creșterea aportului de proteine ar putea reduce riscul de recădere a cancerului de sân, independent de prezența sau absența receptorilor de insulină. Aceasta este concluzia unei analize populaționale, efectuată de Nurses’Health Study, subvenționat de National Institutes of Health.

Rezultatele au fost publicate în Journal of Clinical Oncology. 

Numeroase studii prospective au asociat creșterea consumului de proteine cu o prelungire a ratei de supraviețuire a pacientelor suferinde de cancer de sân.

Actualul studiu a fost efectuat pe un grup de 6.348 de femei diagnosticate cu cancer de sân în stadii de la I la III, între 1976 și 2004, care au fost monitorizate până în 2010.

În total, 1046 au fost înregistrate 1.046 de cazuri de recidivă.

Cercetătorii spun că au descoperit o rata de supraviețuire mai mare, chiar dacă modestă, în cazul unui consum mai mare de proteine. Potrivit acestora, datele sugerează că probabil nu este niciun avantaj pentru femeile care au antecedente de cancer să micșoreze consumul de alimente ce conțin proteine.

Aceste informații sunt prezentate în Sciences et Avenir în exclusivitate de profesorul David Khayat, șeful departamentului de oncologie la Pitie-Salpetriere din Paris.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră